SMART KIDS 930X122

alexandru odobescu

KIMBERLY, FOTOMODELUL DIN PITEȘTI CARE VORBEȘTE 3 LIMBI STRĂINE!

Citiți și: A absolvit un cunoscut colegiu din Pitești și acum face senzație în Franța!

Vrea să urmeze cursurile unei universități de peste hotare. Nu va avea probleme cu comunicarea: știe trei limbi străine și o învață pe a patra! Kimberly Dincă este elevă la Colegiul Național Liceal „Alexandru Odobescu” din Pitești și fotomodel la o agenție de profil. Printre altele, a prezentat colecții vestimentare ale cunoscuților designeri Cătălin Botezatu și Romanița Iovan.

Știe trei limbi străine! O învață pe a patra!

Citiți și: Pitești: Investiție de 60.000 de euro la Colegiul „Odobescu”

De câți ani ești în lumea modei?

-Practic modellingul de când aveam 4 ani! Pe parcurs, însă, am mai întrerupt această activitate din cauza agențiilor, care, multe dintre ele, s-au dovedit neserioase. Eram foarte sociabilă, îmi plăcea să fiu fotografiată și eram mereu cu zâmbetul pe buze. Toată lumea îmi spunea că am aptitudinile necesare pentru modelling.

Cum ai ajuns la agenția cu care colaborezi acum?

-La această agenție am ajuns datorită unui anunț pe Facebook în care se spunea că se organizează cursuri de modelling în sala multimedia de la „Alexandru Odobescu”, liceul la care învăț. M-am prezentat la casting și am fost acceptată.

Ce alte pasiuni mai ai?

-Limbile străine! Am capacitatea de a le învăța foarte ușor. Engleza o știu de mică, franceza – din clasa a V-a (și m-am hotărât să intru la liceu pe bilingv franceză pentru a o aduce la nivelul englezei), iar spaniola – datorită bunicii mele care locuiește în Spania, limbă pe care o fac și la liceu. Noua mea „achiziție”, ca să zic așa, este limba turcă. Am început să o învăț puțin câte puțin ca urmare a unei excursii pe care am făcut-o vară trecută în Turcia. Mi-a plăcut atât de mult țara încât am avut ambiția de a învața limba și sper ca pe viitor să o aduc la un nivel avansat. O altă pasiune este dansul, dar, din păcate, nu mai am timp să-l practic. Chiar îmi este dor de zilele în care mă duceam la dansuri la Școala Populară de Artă, acolo unde am făcut 4 ani de dans sportiv.

A prezentat pentru Cătălin Botezatu și Romanița Iovan

Cum îți petreci timpul liber?

-Timpul meu liber este la ora actuală foarte redus deoarece pun mult accent pe școală, am meditații și, totodată, mă gândesc la viitorul meu. Însă atunci când am timp îmi place să ies cu prietenii în club, în puburi, la cinema și, bineînțeles, la shopping.

Ce studii vrei să urmezi pe viitor?

-Am o idee despre studiile pe care aș vrea să le urmez în viitor, dar nu m-am hotărât încă. O să iau, totuși, în calcul ideea de a urma cursurile măcar a unei universități din străinătate. Peste 10 ani mă văd cu o carieră de succes, asta pentru că am încredere în propriile mele forțe. Știu că pentru a avea ceea ce îmi doresc trebuie să pun suflet și să muncesc mult, iar apoi o să vină și satisfacțiile.

Pentru ce designeri români ai prezentat?

-Din păcate, deocamdată, nu am avut ocazia să prezint în alte orașe, doar local. Pot spune, însă, că am avut șansa și plăcerea de a prezenta pentru Cătălin Botezatu colecția „Aviator”, pentru Romanița Iovan (n.r. – al cărei fost soț, pilotul Adrian Iovan, a murit în accidentul aviatic produs ieri în Munții Apuseni) colecția „Escada” și pentru Daniel Dobre, în cadrul evenimentului „Photo Shooting Days”, nume cunoscute în industria modei, dar și pentru tineri designeri care acum își croiesc un drum în industria modei. (Foto: Facebook Kimberly Dincă)

SMART KIDS 555×222

Comentarii

2 comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90