930 x122 grota rece

alcool

CONTROALE LA PRODUCĂTORII INDIVIDUALI DE ȚUICĂ ȘI VIN

Conform legii, în gospodăriile individuale pot fi produse anumite cantităţi de alcool, dar numai pentru consumul propriu. Ţuica şi vinul produse în cantităţi mari pentru a fi mai apoi comercializate sunt supuse regimului accizării şi taxării, iar autorităţile din domeniu au declanşat acţiuni de control în tot judeţul, acum fiind perioada de producere.

Citiți și: Accident cu un TIR și 2 mașini! O persoană este rănită

Potrivit Getei Armanaschi, directorul Biroului Vamal Piteşti, în Argeş sunt înregistrate 608 gospodării individuale care produc diverse articole supuse accizării, dintre care peste 190 produc ţuică pentru vânzare. În ultima vreme au fost făcute 186 de controale, fără a fi depistate nereguli.

Cert este că numărul persoanelor care fac ţuică şi o vând este, totuşi, mult mai mare decât știu autoritățile, dovadă fiind şi prezenţa pe marginea drumurilor a măsuţelor pe care se află recipienţi din plastic plini cu tărie, dar fără niciun timbru pe ele.

Citiți și: Grav accident rutier ACUM! Două mașini sunt „praf”

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3