930 x122 grota rece

antonescu

ANDREI_GEREA_CONFERINTA_DE_PRESA_USL

AFLĂ CINE L-A SUSȚINUT PE GEREA ÎN FAȚA LUI CRIN ANTONESCU!

Decizia lui Crin Antonescu și a conducerii PNL de a-l înlocui pe Andrei Gerea din fruntea Ministerului Economiei a surprins. Nici până azi Antonescu nu a explicat motivul temeinic pentru care a ales să-l schimbe din Guvern pe deputatul liberal de Pitești. Probabil pentru că un astfel de motiv pur și simplu nu există.

Citiți și: GEREA, SCANDALIZAT, ÎI SPUNE ADIO LUI TĂRICEANU. PLEACĂ DIN ALDE

În ciuda deciziei luată cu majoritate de voturi, în ședința în care s-a stabilit „mazilirea” lui Gerea a existat cel puțin o persoană, importantă, care s-a opus înlocuirii acestuia. Este vorba de venerabilul Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al Partidului Național Liberal. La aproape 97 de ani, Quintus s-a dovedit mai lucid decât mult mai tinerii săi colegi, explicând în ședința respectivă că nu există niciun argument de bun simț pentru schimbarea lui Andrei Gerea din postul de ministru. Degeaba, însă. Crin Antonescu și susținătorii lui din Biroul Politic Național nu au ținut cont nici măcar de opinia seniorului Quintus. Același care îl invită acum public pe liderul PNL la chibzuință și calm, declarând că menținerea Uniunii Social Liberale este mai importantă decât candidatura lui Crin Antonescu pentru președinția țării.

Amintim că Andrei Gerea încă este ministru al Economiei. Premierul Victor Ponta nu a semnat deocamdată demisiile miniștrilor liberali, așteptând sfârșitul crizei politice din USL pentru a o face. (Foto Mircea Ionescu Quintus: jurnalul.ro)

Citiți și: REÎNCEPE „RĂZBOIUL”! MIUȚESCU ÎL VREA DEMIS PE GEREA

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90