Consilierul judeţean argeşean Narcis Sofianu, de la PNL, are nu mai puţin de 29 de terenuri, potrivit declaraţiei sale de avere.
Cele mai noi achiziţii de terenuri sunt de anul trecut (20.000 de mp de teren forestier în comuna Leleasca din judeţul Olt) şi de anul acesta (12.350 de mp de teren extravilan în aceeaşi comună). În total, Sofianu deţine 232.079 de mp de teren în Leleasca (Olt), Topoloveni, Recea, Lunca Corbului şi Bascov (toate, localităţi din Argeş).
Conform declaraţiei lui de avere, Narcis Sofianu mai are şi spaţii de producţie în Leleasca şi Topoloveni, precum şi o colecţie de numismatică şi timbre, evaluată la 7.000 de euro.
Pe de altă parte, până la anul trebuie să ramburseze un împrumut de 80.000 de lei luat în 2013 de la Nicolae Sofianu, fratele său. Veniturile lui au fost anul trecut de circa 22.000 de lei din avocatură şi consiliere juridică şi de aproape 8.000 de lei din indemnizaţia de consilier judeţean.





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)





