Dacă-i party, party să fie… De multe ori mă gândesc de două ori dacă să scriu despre evenimentele din Pitești, la care, în mod normal, nu mai particip direct de ani buni. Și de destule ori decid să abordez un alt subiect, care mi se pare mai accesibil sau mai simplu.

Așa a fost cazul și cu inaugurarea Simfoniei Lalelelor de anul acesta, la care am participat indirect, prin intermediul live-urilor de pe Facebook și al știrilor de pe ePitești.ro, mai ales că vorbim despre liderul presei online din Argeș. Inițial n-am vrut să scriu nimic pe tema asta, pentru că au scris deja mulți prieteni și foști colegi.

Dar în cele din urmă m-am decis să scriu, ca fost participant la cel puțin jumătate dintre cele 42 de ediții al celui mai important eveniment piteștean. Și să pornesc de la primele impresii, cu copiii aduși de profesori ca să defileze prin fața oficialităților. Micuții erau emoționați, firește, fiind pe cale să arate ce-au învățat în fața mărimilor orașului, dar mai ales în fața părinților, profesorilor și colegilor, pentru că, de fapt, puțin le pasă lor de partid, de somități la patru ace și de tribune ca pe vremea lui Ceașcă, de care oricum au învățat puțin spre deloc la istorie.

Profesorii erau stresați, pentru că aveau în grijă copii și pe deasupra trebuia ca numerele organizate să iasă bine, că banii de salarii vin de la Primărie, adică de la partid, de acolo de unde vin, firesc, și controalele inspectorilor școlari.

După aceea a început parada, partea cea mai importantă, comentată de fostul meu coleg de acum vreo 20 de ani, de la radio, Marian Matei. Comentează ca la un meci de fotbal, iar atunci când ajunge la carele alegorice spune cuvintele care m-au marcat așa de mult încât le-am folosit pe post de titlu, chestie pentru care îmi cer scuze anticipat că n-am plătit drepturi de autor, mizând pe fosta noastră colegialitate. Și asta pentru că am făcut instantaneu legătura cu limba engleză, în care party înseamnă atât petrecere, cât și partid politic.

Și aici i-am dat dreptate 100% lui Marian, pentru că, într-adevăr, și la ediția de anul acesta partidul a fost la loc de cinste. Astfel, când m-am uitat în tribună, am văzut oameni importanți diferiți, dar cu o singură culoare politică. Aceeași care conduce Piteștiul de zeci de ani. Nu cine știe ce mărimi de la Capitală, doar o madam vicepremier care se pricepe teribil la limba lui Shakespeare. Și primarul cu panglica tricoloră, care presupun că i-a lipsit teribil în scurtul interval în care fostul lui coleg de partid, prefectul, l-a suspendat din funcție.

Oameni importanți, pe care piteștenii îi văd mai des la televizor decât printre ei, așteptând defilarea micuților ai căror părinți îi votează de zeci de ani, dându-le iluzia că sunt veșnici în fruntea urbei și a județului. După aceea am văzut și poze cu fularele galbene, semn că mai erau și alte partide interesate să-și facă reclamă la Simfonie.

Și mi-am amintit de vremurile nu de foarte demult apuse, când cele două formațiuni erau aliate și promiteau marea cu sarea. Și mi-am dorit și mai tare să ajung să văd cel mai important eveniment al Piteștiului eliberat de partid. De orice partid. Eliberat de meschinăria unor interese electorale și de ipocrizia unor politruci care se prefac interesați de copiii care le defilează în față, preocupați doar să dea bine la cameră. Și să văd Simfonia Lalelelor aparținând numai iubitorilor de flori și de copii, nu și celor iubitori de putere politică. Și să facă toată lumea, în ciuda diferențelor politice, party de Simfonie.

• Distribuie:
• Distribuie
•