- Publicat de: ePitești
- 3-11-2021, ora 14:05
- Știri
Medicul Anca Alexandrescu, în „tratative” cu Spitalul Mioveni
Medicul Anca Alexandrescu, în „tratative” cu Spitalul Mioveni.
Citiți și: Exclusiv. A terminat ,,Brătianu”, acum, medic de succes la Spitalul MioveniPe fondul deficitului de medici din Compartimentul de Primiri Urgenţe, conducerea Spitalului Mioveni se află în negocieri cu dr. Anca Alexandrescu, medic UPU.
Doctoriţa nu semnat încă un contract, însă a anunţat că e dispusă să facă gărzi până la momentul la care părţile vor conveni asupra unei eventuale colaborări, precizează directorul medical Alexandru Iacobescu, de la Spitalul Mioveni.
Citiți și: Un nou director la Spitalul din Mioveni
Contactat telefonic de ePiteşti, directorul medical al Spitalului Mioveni, dr. Alex Iacobescu, a confirmat faptul că doctoriţa Anca Alexandrescu este în „tratative” pentru o colaborare.
„Momentan nu am semnat nimic, suntem în tratative. E nevoie de medici şi discuţia actuală este ca dr. Anca Alexandrescu să facă gărzi o perioadă, ca să suplimentăm personalul. În acest moment, dânsa nu este angajată”, ne-a declarat dr. Iacobescu (FOTO).
Dr. Anca Alexandrescu a ajuns în atenţia publică după ce, în 2019, a fost condamnată cu executare într-un dosar de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune.
Aceasta a fost eliberată în data de 8 octombrie 2019, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis „în principiu cererea de recurs în casaţie”.