EcoMoto 930×122

basescu

partidul-conservator

PC Argeş: „Traian Băsescu abuzează de funcţie”

În opinia Partidului Conservator filiala Argeş, preşedintele ţării, Traian Băsescu, „abuzează de funcţia sa ori de câte ori are posibilitatea”. Conservatorii cred că Băsescu pune în pericol România prin acțiunile lui.

Citiți și: ,,Urmează scumpiri în lanț și concedieri în masă”

„Cursul de schimb leu-euro a atins maximul ultimelor două luni şi jumătate, iar organismele internaţionale au intrat imediat în alertă. România poate pierde astfel din încrederea de care se bucură pe plan internaţional, ceea ce ar însemna implicit costuri mai mari ale împrumuturilor şi prudenţă din partea investitorilor.

Afirmaţiile lui Traian Băsescu sunt rupte de realitate. Şeful statului (cică!) invocă argumentul majorării accizei la carburanţi, dar această prevedere nici nu este cuprinsă în legea bugetului. Băsescu se dă acum de partea poporului, lăsând impresia că îi pasă, în condiţiile în care nu cu mult timp în urmă tăia pensii şi salarii, creştea TVA şi „sugruma” economia României, pe care o şi îndatora pe termen nelimitat.

Citiți și: POLITICIENII CU CELE MAI MULTE LIKE-URI DE ANUL NOU

Traian Băsescu face mult rău României şi este regretabil că un asemenea om conduce țara. Din păcate, în anumite privinţe suntem cu toţii la mâna unui om fără scrupule şi care slujeşte alte interese decât ale României. Păcat de şansa irosită de a fi fost demis în vara anului trecut, atunci când anumite organisme ale statului, dar şi „tovarăşi” din exterior au invalidat un referendum perfect legal şi care a arătat că populaţia nu-l mai vrea pe Traian Băsescu la Cotroceni!”, se arată într-un comunicat al PC Argeş.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Un comentariu

  • miau spune:

    asescu,singur nu poate sa mai faca mare lucru el chiar actioneaza ca unul care numai are nimic de pierdut.O sa ne ducem de rapa cu astia(Popa,Lazar si Nicolescu).Halal conducere

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90