MEGA-BOOM pe piața de retail din România: 4.400 de magazine deschise!
În 2023, micii comercianți din România au avut mai multă încredere să investească în deschiderea de noi magazine, astfel că numărul total al unităților comerciale – fie moderne, fie tradiționale – a ajuns la aproximativ 118.800, potrivit unei analize realizate de Institutul Național de Statistică și citată de Economica.
Aceasta reprezintă o creștere de 4.400 de unități, echivalentul a 3,8% față de anul precedent.
Cele mai multe inaugurări au fost pe segmentul magazinelor foarte mici, cu suprafețe de până în 120 mp, ceea ce sugerează o revenire a comerțului de proximitate.
Revenire după pandemie – creștere pe segmentul magazinelor mici
În trecut, acest tip de magazin de tip convenience a fost cel mai afectat de închideri.
În pandemie (2020-2021), numărul total de magazine s-a redus cu peste 12.000, iar în 2022 au dispărut 1.937 de astfel de unități.

Cu toate acestea, în 2023, ponderea magazinelor sub 120 mp a fost de 91,5%, comparativ cu 91,9% în 2020 și 92,7% în 2019.
Marii retaileri au continuat să își extindă prezența pe acest segment, prin formate moderne de proximitate, precum Shop&Go (Ahold Delhaize) sau LaDoiPași (franciza Metro), care se încadrează în categoria magazinelor de aproximativ 100 mp.
Creșteri și pe segmentul magazinelor mari
– Magazine foarte mari (peste 10.000 mp) – creștere de 10% (10 magazine noi), ajungând la 115 unități.
– Magazine mari (5.000 – 9.999 mp) – creștere de 8% (10 magazine noi), ajungând la 136 de unități.
MEGA-BOOM pe piața de retail din România: 4.400 de magazine deschise!
– Magazine medii (1.000 – 2.499 mp) – singura categorie cu scădere, cu 9 unități mai puțin, ajungând la 920 magazine.
Distribuția magazinelor după tipul de mărfuri vândute
În 2023, magazinele din România au fost împărțite astfel:
34,4% – magazine alimentare
47,6% – magazine nealimentare
Restul – benzinării
Creșterea numărului de magazine în 2023 indică o revenire a sectorului de retail tradițional, în special în zonele urbane și periurbane, unde magazinele de proximitate devin tot mai importante.
Totodată, marii retaileri continuă expansiunea formatelor moderne, oferind consumatorilor alternative mai accesibile și rapide pentru cumpărături de zi cu zi.






![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)






