Kaia 930 x 120

tentativă de omor

Argeş: Un bărbat şi-a înjunghiat nepotul, nemulţumit fiind de factura la curent

Băutura i-a luat minţile unui bărbat de 50 de ani, din Buzoeşti, care şi-a înjunghiat nepotul după o „dispută” cu privire la factura de energie electrică. Cei doi locuiau împreună cu alte rude în case învecinate, având branşament comun la curent. Pe fondul consumului de alcool, unchiul a „apreciat” că este păcălit la plată de nepot şi de aici s-a iscat scandalul.

Citiți și: Pitești: Găvana, cartierul GROAZEI! Două incidente ȘOCANTE în aceeași zi

Omul, cu mintea vraişte de la băutură, a pus mâna pe un cuţit şi l-a atacat pe tânărul de 20 de ani care a fost grav rănit în urma conflictului. Acesta a ajuns la spital şi a fost operat de urgenţă, fiind internat acum la ATI. Din câte am aflat, starea sa de sănătate este stabilă.

În ceea ce-l priveşte pe agresor, a fost reţinut pentru tentativă de omor şi urmează să fie prezentat astăzi instanţei, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citiți și: Au apărut imaginile care spun totul. Polițist târât cu mașina

IPJ Argeş – precizări

„În ziua de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin Apel 112, cu privire la faptul că, în urma unui conflict petrecut în localitatea Buzoești, un tânăr de 20 de ani ar fi fost rănit, cu un cuțit, de către unchiul său, de 50 de ani.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești s-au deplasat cu operativitate la fața locului, bărbatul în cauză fiind condus la sediul poliției, iar victima, transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub aspectul tentativei de omor, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

După administrarea probatoriului, în cursul nopții de 26 spre 27 iunie a.c., bărbatul, de 50 de ani, din Buzoești, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.

(Foto: descriptiv)

555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3