930 x122 grota rece

cursuri

52 DE TINERI AU FĂCUT CURSURI DE MANAGER DE PROIECT

52 de tineri au participat în această săptămână la un curs de manager de proiect organizat la inițiativa TSD Argeș, în colaborare cu o firmă de formare profesională din București. Cursurile s-au desfășurat la sediul din Pitești al organizației, acolo unde tinerii social-democrați au primit informații privind scrierea de proiecte, managementul proiectului și calitățile unui bun manager de proiect. De asemenea, participanții la curs au avut parte de o serie de aplicații practice și au scris proiecte care vor intra într-o competiție la nivel național, în care sunt implicate mari companii din România.

Citiți și: Noua organizare a anului școlar: Cursuri, vacanțe și activități speciale

”Am învățat lucruri noi și utile în aceste zile și, în același timp, a fost o bună ocazie să socializăm și să ne cunoaștem mai bine și din punct de vedere profesional. Mă bucur că am avut șansa să desfășurăm o astfel de acțiune în județul nostru (…). A fost un efort din partea tuturor participanților pentru că au fost prezenți în fiecare zi la cursuri și le mulțumesc colegilor mei pentru implicare și seriozitate.”, declară Georgiana Drăghici, președintele TSD Argeș.

Cursul de manager de proiect este acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, iar participanții vor primi diplome recunoscute de Ministerul Educației Naționale și de Ministerul Muncii. Cei 52 de tineri care au promovat examenul se pot încadra pe piața muncii ca manager de proiect.

Citiți și: Oficial! Elevii nu vor mai avea vacanță de primăvară

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
eurial 570×90