930×122 CAPRA 5

84 de ani

ION ILIESCU NU IESE ÎN LUME DE ZIUA LUI

Ion Iliescu împlinește astăzi 84 de ani. Fostul președinte al României, acum președinte de onoare al PSD, a fost sărbătorit aseară, în lipsa acestuia.

Citiți și: Școala „Matei Basarab” scrie istorie! Spectacol cum rar se întâmplă

În cinstea lui la Ateneul Român din București a avut loc un concert de muzică clasică. Apropiați de-ai săi au explicat pentru Mediafax că Iliescu nu a putut veni pentru că prezența la un astfel de eveniment public ar fi reprezentat un efort mult prea mare pentru fostul președinte. Printre cei care au asistat la spectacolul de aseară s-a numărat un alt fost președinte al României, Emil Constantinescu. Potrivit Mediafax, Ion Iliescu nu va avea astăzi o agendă publică, urmând să-și petreacă la domiciliu, alături de soția lui, aniversarea zilei sale de naștere. Cu ceva ani în urmă, mai în „tinerețe”, Iliescu primea sute de admiratori, care veneau să-i ureze la mulți ani și să-i ofere diverse cadouri, fie cu ocazia aniversării zilei lui de naștere, fie a zilei onomastice.

Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 în Oltenița. A fost președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale între 22 decembrie 1989 și 1992. A avut două mandate constituționale de președinte: între 1992 și 1996 și între 2000 și 2004.

Citiți și: Pitești. Mai rar așa ceva!

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3