pizzeria sapori  930 122

bărbați reținuți

Tineri ajunși în arestul Poliției. Au fost prinși beți la volan și fără permis

Trei argeșeni în vârstă de 20, 24 și respectiv 29 de ani au ajuns în arestul Poliției după ce au fost prinși conducând băuți și fără permis de conducere.

Citiți și: Furt masiv în Argeș! Prejudiciu enorm, cantități ,,industriale” sustrase

În ziua de 29 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și fiind sub influența alcoolului, și au reținut un tânăr de 20 de ani, din Ștefănești.

În noaptea de 28 spre 29 martie a.c., în jurul orei 01:30, tânărul a fost depistat de polițiști, pe DN 7, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului.

Citiți și: Argeș: Hoț prins seara la furat. A încercat să fugă, dar n-a scăpat

Potrivit IPJ Argeș, tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, din verificări s-a stabilit că autoturismul avea montate plăcuțele de înmatriculare atribuite altui autoturism.

După administrarea probatoriului, în ziua de 29 martie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

PRINS DE POLIȚIȘTI FĂRĂ PERMIS

În ziua de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, și au reținut un bărbat de 24 de ani, din Merișani.

În seara zilei de 23 martie a.c., în jurul orei 21.00, bărbatul a fost depistat, pe DN 7C, pe raza localității Merișani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

După administrarea probatoriului, în ziua de 28 martie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS ȘI BĂUT 

În ziua de 29 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului, și au reținut un bărbat de 29 de ani, din Merișani.

În noaptea de 24 spre 25 martie a.c., bărbatul a fost depistat, pe raza localității Bascov, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform IPJ Argeș, după administrarea probatoriului, în ziua de 29 martie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Foto descriptiv: Buna Ziua Brasov

Eurial 555 x222
570×90 senatori-01 psd