930×122 CAPRA 5

Adriana Petrescu

Tiroida: afecțiuni, simptome și analize

Tehnicianul nutriționist Adriana Petrescu, noul colaborator ePitești la rubrica ”SĂNĂTATE”, ne vorbește astăzi despre afecțiunile glandei tiroide, dar și despre ce teste medicale sunt necesare pentru depistarea acestora.

Citiți și: De ce sunt importante investigațiile medicale. Ce analize ar trebui să facem în funcție de vârstă

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) a lansat în 2018 campania națională „Tiroida la control”, menită să crească nivelul de conștientizare cu privire la importanța diagnosticării precoce a afecțiunilor tiroidiene.

Citiți și: Dietă pentru hipotiroidism: alimente recomandate

Potrivit datelor APAA, hipotiroidia este cea mai subdiagnosticată boală cu care se confruntă femeile din România.

Cele mai frecvente simptome ale hipotiroidiei sunt:

– oboseala cronică

– dezechilibrele digestive (creșteri sau scăderi inexplicabile în greutate)

– episoadele recurente de tristețe și melancolie

Ce este?

Uneori, simpla examinare fizică este concludentă pentru prezența unor probleme cu tiroida. În cadrul acesteia, medicul palpează zona unde se află glanda, iar pacientului i se cere să înghită, lucru ce ajută la aprecierea consistenței tiroidei. Adesea, nodulii se pot depista la palpare.

Asemănătoare unui fluture, tiroida se află în regiunea anterioară a gâtului. Cu ajutorul iodului pe care ni-l procurăm din alimentație, glanda tiroidă produce hormoni esențiali, implicați în numeroase funcții ale organismului. Principalii hormoni tiroidieni sunt triiodotironina (T3) și tiroxona (T4), nume dat de prezența atomilor de iod (3 și 4). Secreția lor este controlată de un alt hormon, TSH (sau tirotropina), secretat de tirotropină.

De ce sunt importanți?

Hormonii tiroidieni sunt esențiali pentru dezvoltarea creierului fătului, a nou-născutului și a copiilor mici.

De asemenea, reglează metabolismul (glucidic, lipidic, proteic) și funcțiile organelor, iar orice dezechilibru al tiroidei micșorează sau accelerează procese cerebrale (limbaj, gândire), în susținerea frecvenței contracțiilor cardiace, în respirație, în menținerea funcțiilor digestive, scăderea nivelului grăsimilor din sânge.

Afecțiuni ale tiroidei:

– Producția în exces de hormoni tiroidieni duce la hipertiroidie, care se manifestă prin accelerarea proceselor metabolice, cu impact asupra stării fizice și psihice: anxietate, iritabilitate, schimbarea dispoziției, nervozitate, puls rapid, palpitații, insomnie, scădere în greutate (în pofida apetitului crescut), intoleranță la căldură, tulburări de ciclu menstrual.

– Incapacitatea tiroidei de a produce suficienți hormoni se numește hipotiroidism, dereglare care încetinește metabolismul. Apar simptome precum scăderea frecvenței cardiace, încetinirea tranzitului intestinal, depresie, intoleranță la frig și probleme de concentrare. Pielea în hipotiroidie este aspră, uscată, groasă, rece, unghiile se rup, părul este lipsit de strălucire şi cade uşor.

– Pe lângă acestea, bolile autoimune sunt cele mai frecvente cauze ale disfuncției tiroidiene. „Afecțiunile autoimune sunt cauzate de proteine ​​anormale – numite „anticorpi“ – şi de celule albe din sânge care stimulează sau deteriorează glanda tiroidă. Boala Basedow-Graves şi tiroidita Hashimoto sunt două exemple.

Anticorpii distrug tiroida ducând la hipotiroidie „Tiroidita cronică autoimună” – cunoscută şi ca tiroidită Hashimoto – este una dintre cele mai frecvente boli endocrine, afectând până la 10% din populaţie.

Responsabili de apariţia tiroiditei autoimune sunt anticorpii antitiroidieni. Este o afecţiune cauzată de producerea de către organism a unor anticorpi antitiroidieni, respectiv a unor substanţe care luptă împotriva glandei tiroidei. În timp, aceşti anticorpi duc la distrugerea glandei, care nu mai secretă cantităţi optime de hormoni, ceea ce duce la instalarea simptomelor de hipotiroidie.

Dozările hormonale

Primele pe lista analizelor se află cele care măsoară nivelul hormonilor tiroidieni în sânge.

Astfel sunt necesare dozări hormonale pentru TSH, T3, T4, free T3, free T4.

Un nivel mare al TSH-ului asociat cu hormonii tiroidieni scăzuți este sugestiv pentru hipotiroidie, în vreme ce hipertiroidia este pusă în evidență de un TSH mic și valori mari are hormonilor tiroidieni.

Pentru diagnosticul tiroiditei autoimune cronice se dozează în sânge anticorpii antiperoxidază – ATPO, ale căror valori sunt crescute. Dozarea hormonilor tiroidieni completează acest diagnostic.

Aceştia aduc informaţii despre funcţia tiroidiană, iar ecografia de tiroidă aduce detalii despre modificările morfologice la nivelul glandei – mărire de volum, micşorare sau noduli tiroidieni.

O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, un stil de viaţă activ, evitarea excesului de alcool, a fumatului sunt sfaturi generale care ameliorează majoritatea disfuncţiilor. La toate acestea, însă, trebuie să adaugăm şi vizitele regulate la medicul endocrinolog şi respectarea întocmai a conduitei medicale recomandate.

Nu uitați: puteți lua legătura cu tehnicianul nutriționist Adriana Petrescu accesând site-ul apnutrition.ro, pagina oficială de Facebook – Nutritionist Adriana Petrescu

 sau pagina de Instagram – adrianapetrescu.nutrition

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90