New Profesional Consult 930 x 122

Adriana Petrescu

Cum să nu te îngrași de Paști. Meniul ideal pentru Sărbătorile Pascale

Tehnicianul nutriționist Adriana Petrescu, noul colaborator ePitești la rubrica ”SĂNĂTATE”, vine astăzi în întâmpinarea cititorilor cu un articol tematic, referitor la pregătirea mesei de Paști.

Citiți și: De ce sunt importante investigațiile medicale. Ce analize ar trebui să facem în funcție de vârstă

Ce și cât să trebuie mâncăm? este întrebarea ce stă pe buzele tuturor, mai ales în prejma sărbătorilor. În cele ce urmează, Adriana Petrescu ne vorbește despre care sunt riscurile la care ne supunem organismul dacă nu-i oferim corpului un minim interval de acomodare după perioada postului. De asemenea, tehnicianul nostru nutriționist va pregătit și un plan alimentar pentru primele două zile de Paști.

Citiți și: Dietă pentru hipotiroidism: alimente recomandate

Și eu ce fac de Paști, dacă mă îngraș?

Săptămâna aceasta urma să vă povestesc despre glanda tiroidă și analizele ce ne ajută în depistarea la timp a unei dereglări, însă fiind Săptămâna Mare a Paștelui, toți pacienții ce au trecut pragul cabinetului în ultimele zile (ei fiind în diverse procese precum cel de slăbire, tonifiere, etc) m-au întrebat cu teamă, pot să spun: ”Și eu ce fac de Paști?”. Răspunsul meu: ”Mâncați!”…”Păi da, dar dacă mă îngraș? Se alege praful de toată disciplina mea de până acum!

Răspunsul meu final a fost: Nu. Nu vă îngrășați în 2 zile, cel mult acumulați o retenție de lichide (apă) cauzată de excesul de carbohidrați, pe care îl veți elimina în primele trei zile în care veți reveni la alimentația “curată”.

Dar ca sa fiu sigură că toată lumea rămâne în zona de siguranță, am creionat un plan de bătaie pentru 2 zile, ideal ar fi prima și a doua zi de Paști să ne bucurăm de bucatele specifice și nu să începem de vineri festinul.

În primul rând, este nevoie de trecere treptată la proteina animală, după 40 de zile în care corpul a fost privat de ea (exceptând dezlegările), nu este recomandat să ne năpustim direct asupra fripturii de miel, ci să-i oferim corpului o minimă perioada de acomodare cu un iaurt, kefir, consumat la primele ore ale zilei de Paști.

În al doilea rând, contează foarte mult alegerea combinațiilor. Nu mâncăm la aceeași masă ciorbă, friptură de miel și dulcele (cozonacul, pasca), nici în general, dar mai ales pentru că mielul este un animal tânăr, ce conține mult colagen și care provoacă disconfort abdominal.

Meniu pentru prima și a doua zi de Paști

Între mese și gustări păstrați un interval de 3-4 ore pauză.

Micul dejun: alegeți un singur tip de proteină (ou fiert + legume) sau 50-100g brânză telemea + legume sau alt tip de proteină (max 100g ) + legume.

Concluzie: nu amestecăm tipurile de proteină în cadrul aceleași mese.

Gustare 1: 100g  (pască, cozonac, etc)

!!! Ideea este că între cozonac și pască, cea mai ușoară alegere este pasca: are mai puțină faină și mai puține grăsimi.

Prânz: friptură de miel*/100g pastramă + legume (dar aici este musai să fie o salată de crudități, dar atenție, cu maxim 1 lingură de ulei de măsline adăugată)

*Pentru a fi mai ușor de digerat, carnea ar trebuie să stea o perioadă la maturat, într-un mediu acid, proteinele începând deja procesul de digestie.

!!!! Combinațiile carne + fasole boabe, mazăre, porumb, năut, linte, paste făinoase, mămăligă, orez, pâinea = fermentație = balonare, gaze, indigestie.

Gustare 2: nu aș mai lua-o, întrucât iau în considerare că, la români, orice masă festivă, presupune consum de alcool și cum altfel să “alunece mâncarea” fără măcar un pahar de vin (aprox. 80 kcal) care să completeze masa. Dacă ne rezumăm la 2-3 pahare de-a lungul unei zile, suntem în siguranță.

Cina: aș merge pe o variantă cât mai lejeră, dar desigur, mă pot bucura și de 100-150g drob, împreună cu o salată asortată care să-mi asigure necesarul de fibre.

A doua zi de Paști

A doua zi de Paști, aș merge pe aceeași linie la micul dejun și gustarea 1, însă aș alege alte preparate la masa de prânz, spre exemplu, un bol de ciorbă, iar seara un fel de proteină cu legume.

Strâmb puțin mai mult din nas la salatele de icre, boeuf și vinete…se numesc ele salate, dar în prepararea lor intră cantități mari de ulei de floarea soarelui (maioneza chiar) ce conține procente mari de omega 6 (în raport cu acidul oleic) care, în ciuda faptului că este un acid gras elementar pentru oameni, în exces este dăunător și poate fi transformat în acid arahidonic, provocând inflamații în organism. În plus, necesită un consum mare de pâine care aduce la rândul ei exces de carbohidrați dăunători siluetei.

Tărie la finalul mesei 

Știți, în Spania, în mai toate restaurantele, la finalul mesei de prânz, mi se oferea, de regulă din partea casei, o cafea scurtă (cortado se spune la ei) sau o tărie (ciupito) și nu înțelegeam de ce, fiind obișnuită ca la noi, când la începutul mesei bei un aperitiv, gen “pentru pofta de mâncare”, cum spune tata.

Peste ani, specializându-mă în domeniul nutriției, am aflat rolul “digestivului” de final de masă. Are într-adevăr beneficii, întrucât ajută stomacul să digere mai ușor preparatele servite după o masă copioasă, stimulând bila leneșă, de care mulți dintre noi se plâng.

Aceste digestive se consumă la temperatura camerei, în pahare mici și max 60 ml. Tipuri de digestive: băuturile de tip bitter și pe bază de plante, coniac, vin licoros, palincă, grappa, brandy de fructe sau limoncello.

Același efect îl are și cafeaua de care vă ziceam, dar nu vine la pachet cu calorii, doar o bem fără zahăr sau fără lapte, pentru beneficiile sale.

Altfel, v-aș recomanda să aveți în casă, în caz de nevoie și o folie cu clasicul digestiv românesc și un stimulant pentru bilă, în caz că nu doriți să faceți parte din zecile de români ce ajung la camera de gardă chiar în zilele de sărbătoare.

Sărbători cu pace! Mâncați din toate câte puțin și conștient și nu veți avea de ce să vă simțiți vinovați!

Nu uitați: puteți lua legătura cu tehnicianul nutriționist Adriana Petrescu accesând site-ul apnutrition.ro, pagina oficială de Facebook – Nutritionist Adriana Petrescu

 sau pagina de Instagram – adrianapetrescu.nutrition

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3