- Publicat de: ePitești
- 14-11-2020, ora 9:42
- Știri, Video
VIDEO: DOCUMENTELE LA CONTROL. ACŢIUNE DE AMPLOARE A POLIŢIŞTILOR ARGEŞENI, NOAPTEA TRECUTĂ
Ieri seară şi pe parcursul nopţii, poliţiştii argeşeni au derulat o amplă acțiune pentru verificarea respectării măsurilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 935 din 2020.
Citiți și: Argeş: Război total pe frontul Covid, în cea mai neagră zi. Sute de persoane legitimate, amenzi
Citiți și: Prefectura anunţă: controale înăsprite în Argeş
Una dintre zonele „fierbinţi” a fost localitatea Bascov, aproape de B.A.T.
„În ultimele 24 de ore, peste 250 de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat să desfăşoare acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.
Polițiștii au verificat, în total, peste 2.000 de persoane. Totodată, 201 obiective, societăți sau locații au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. De asemenea, 278 de autovehicule au fost controlate, din acestea 168 fiind mijloace de transport în comun.
Au fost organizate 42 de acțiuni punctuale (din care 39 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș, Poliție Locală și reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicate 233 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.500 de lei, 223 dintre acestea, în valoare de 30.000 de lei, pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 10, în valoare totală de 2.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00).
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă personală, mai ales în spațiile închise.
Reamintim faptul că, pe lângă restricțiile deja existente, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de urgență de ieri, 13 noiembrie a.c., au fost stabilite măsuri suplimentare în mai multe localități din județ, în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 3/1.000 de locuitori, în conformitate cu prevederile H.G. nr.856/2020.
Aceste măsuri vizează localitățile Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung, Ștefănești, Topoloveni, Mioveni, Bradu, Mărăcineni, Mioarele, Bascov, Dârmănești, Albeștii de Mușcel, Leordeni, Lerești, Poiana Lacului și Aninoasa, și sunt următoarele:
– Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
– Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
– Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
– Sunt interzise activitatățile în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Măsurile au intrat în vigoare începând cu data de 14.11.2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să țină cont de aceste restricții și măsuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
Ne dorim ca toți să conștientizeze faptul că sănătatea și viața sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere de la lege.
Suntem şi vom fi prezenți, permanent la datorie şi scopul nostru comun, cetățeni și autorități, este limitarea răspândirii infectărilor cu virusul SARS Cov-2″, a transmis IPJ Argeş.