Eurial 930 x 122

casa nae dumitrescu pitesti

Video: În centrul Piteştiului – fost sediu de partid, cuib de şobolani

În centrul Piteştiului – fost sediu de partid, cuib de şobolani.

Citiți și: Pitești. Primarul, despre casa monument istoric de 1 milion de € din Centru

Peste drum de prestigiosul Colegiu Naţional I.C. Brătianu şi, de cealaltă parte, de Galeria de Artă, o clădire istorică lăsată în paragină provoacă silă tuturor celor care trec pe lângă ea. Este un adevărat focar de infecţie, cuib de şobolani şi hotel „moca” pentru oamenii străzii care au spart geamul şi s-au cazat în interior.

ACEASTA ESTE CASA „NAE DUMITRESCU”, ASTĂZI

 

Citiți și: Bătaie de joc în Pitești. ,,Sfidează josnic toți locuitorii din zonă!”

 

În serile cu temperaturi tropicale aurolacii îşi mai aştern patul şi în curtea clădirii, acesta fiind improvizat din folii şi cartoane adunate din tomberoane.

În zonă persistă un miros groaznic, de nedescris, iar pe trecători îi sfătuim să ocolească zona.

 

 

A AVUT VREMURILE SALE DE „GLORIE”

Interesant este că, în acest imobil a funcționat, în vremurile sale de glorie, partidul democrat-liberal (PDL), iar după declinul formaţiunii politice, complet părăsit, imobilul s-a degradat fără ca proprietarilor să le pese câtuşi de puţin.

Pe la începutul anilor 2000, pe latura dinspre Brătianu era şi o terasă unde se consumau băuturi alcoolice de către adevăraţi „sportivi” şi „profesionişti” din această categorie, „doctori în ştiinţe alcoolice”, licorile fiind de toate felurile şi vândute la preţuri fără concurenţă în zonă. Dacă ne întoarcem în timp şi mai mult, prin anii ’90, aflăm că tot în acest imobil a fost şi o redacţie de ziar.

 

 

 

PRIMĂRIA TREBUIE SĂ IA MĂSURI

Practic, câtă vreme clădirea a avut chiriaşi, şi-a menţinut o „ţinută” decentă şi nu era nicidecum ceea ce vedem astăzi – o imagine grotească în centrul Piteştiului, pe bulevardul Republicii.

Ce vedem acum: gunoaie pe jos, dejecţii, haine aruncate printre pomi şi o faţadă de pe care se desprinde tencuiala şi alte elemente de construcţie.

Casa „Nae Dumitrescu” este proprietate privată, însă Primăria trebuie să se implice pentru a şterge cumva această pată ruşinoasă din buricul oraşului.

 

 

„Ne facem de ruşine cu asemenea clădiri în centrul orașului, lăsate în paragină”, este opinia în unanimitate a persoanelor care cunosc situaţia.

Practic, Primăria ar putea aplica amenzi usturătoare proprietarilor sau ar putea încerca să cumpere imobilul. Problema este că, din ce am reuşit să aflăm de prin vecini, aceşti proprietari (da, sunt mai mulţi care deţin cote din acest imobil) ar fi plecaţi mai tot timpul din oraş şi nici nu ar fi interesaţi de o „afacere” în beneficiul tuturor.

Prin urmare, imaginea unui centru cu care să ne mândrim este mai degrabă iluzorie, decât realistă.

 

 

P.S.: Ce v-am prezentat nu este o excepţie, ci o „regulă” în Piteşti: majoritatea clădirilor istorice, proprietate privată, sunt în faze terminale de degradare. Mare păcat!

Kaia 555×222
HerasMed (570 x 90 px)