pizzeria sapori  930 122

greva

POȘTAȘII IES ÎN STRADĂ ȘI APOI INTRĂ ÎN GREVĂ JAPONEZĂ

Sindicatul Lucrătorilor Poștali anunță declanșarea unor acțiuni de protest.

Citiți și: Moment istoric! PRIMA GREVĂ din Ministerul Afacerilor Interne!

Principalele revendicări sunt creșterea salariilor cu 20%, plata orelor suplimentare, angajarea de personal pe locurile vacante, asigurarea de consumabile, cumpărarea de uniforme și genți poștale și demiterea conducerii companiei Poșta Română.

Potrivit liderului sindicatului, Matei Brătianu, citat de Mediafax, prima zi de proteste va fi mâine. De la ora 11 vor fi pichetate toate prefecturile din țară, iar în București, sediul central al Poștei. În a doua zi de proteste, programată pentru duminică, mii de poștași din toată România vor participa, cu începere de la ora 10, la un miting în Piața Victoriei din Capitală. A treia zi de proteste va fi marți, 13 mai, cu grevă japoneză. Poștașii nu vor opri lucrul, dar vor purta câte o banderolă albă pe braț. Ulterior, pe 15 mai, de la ora 10, protestatarii vor picheta sediile județene ale oficiilor de poștă și din nou sediul central din București al companiei. Matei Brătianu anunță că dacă în urma acestor proteste revendicările nu vor fi soluționate liderii sindicali vor intra în greva foamei.

Citiți și: Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Vești proaste pentru cei care le așteaptă

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90