EcoMoto 930×122

rca

ANUNȚ IMPORTANT: CE SE VA ÎNTÂMPLA CU RCA

Anunț important: ce se va întâmpla cu RCA. Guvernul intenţionează să modifice legea RCA printr-o ordonanţă de urgenţă, păstrând în conţinut şi propunerile făcute de patronate, susține Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Citiți și: Schimbare radicală privind RCA! Devine obligatoriu

„Din informaţiile noastre, Guvernul României are în intenţie să dea OUG pentru modificarea legii RCA şi înţelegem că s-au păstrat în conţinut şi propunerile făcute de patronate. Dacă informaţiile noastre sunt corecte, conform celor discutate pe data de 3 august 2016, Executivul ar trebui să-şi declare public intenţiile după ce a intrat în posesia ultimului raport al ASF.”, se specifică într-un comunicat al COTAR.

Asociaţiile transportatorilor locali au solicitat Guvernului să intervină asupra preţurilor pentru asigurările auto obligatorii (RCA), în sensul îngheţării acestora la valorile medii calculate de ASF pentru luna iunie 2016. Astfel, potrivit calculelor ASF, prima medie pe segmentul transportatorilor se situa în luna iunie a acestui an la 3.064 de lei (700 de euro), în scădere cu 4% faţă de luna mai a acestui an, dar cu 53% mai mare faţă de luna iunie 2015. Transportatorii spun, însă, că în practică s-au lovit de preţuri mult mai mari decât mediile calculate de ASF.

Citiți și: Tot ce știați despre RCA se schimbă!

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a înregistrat luna trecută la Primăria Bucureşti o cerere de aprobare a unui miting, care să se desfăşoare pe 15 septembrie. Astfel de mitinguri ar urma să aibă loc și în principalele oraşe reşedinţă de judeţ din ţară. (Sursa: http://www.mediafax.ro/, editarea și titlul: http://epitesti.ro/)

Amintim că asociaţiile transportatorilor locali cer Guvernului Cioloș să intervină asupra preţurilor pentru asigurările auto obligatorii (RCA), pentru înghețarea acestora la valorile medii calculate de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) pentru luna iunie a acestui an. Detalii, aici: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/tarifele-rca-inghetate-care-ar-fi-preturile/.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3