Kaia 930 x 120

vaccin anti-covid

Primele doze de vaccin anti-COVID pentru grupa de vârstă 5-11 ani ajung în România

În luna decembrie a acestui an, primele doze de vaccin anti-Covid-19 de la Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 vor ajunge în România.

Citiți și: România ar putea fi obligată să cumpere ser ,,anti-pandemie”

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat la Digi24 că la sfârșitul lunii octombrie, implicit începutul lunii noiembrie, vaccinul este așteptat să fie autorizat în Europa.

Potrivit Digi24, pentru anul 2022, România a contractat 1,2 milioane de doze de vaccin pentru copii, acestea venind în alt tip de flacoane.

Citiți și: Premieră în Argeș. O caravană despre beneficiile vaccinării anti-COVID va ajunge la Pitești

„În Europa, ne aşteptăm ca această autorizare să vină la sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, iar în decembrie în România ar trebui să vină primele tranşe de vaccinuri destinate pentru această grupă de vârstă”, a anunțat Valeriu Gheorghiță, joi seara, la Digi24.

Acesta a mai precizat, de asemenea, că în cazul acestui vaccin este un alt tip de dozaj, 10 microgame, care se administrează tot la trei săptămâni şi sunt 10 doze de vaccin într-un flacon.

„Pentru 2022 avem contractate 1,2 milioane de doze. (…) Înseamnă un număr suficient pentru a avea cel puţin 50% din 1,2 milioane de copii vaccinaţi cu schemă completă”, a mai declarat Valeriu Gheorghiță.

Foto descriptiv: Sfatul Medicului

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90