263 X 587 CUMPANA 1

Serul de la Moderna pentru vaccinarea anti-COVID, doar la Centrul de Permanență din Argeșelu

Din 28 septembrie, în România a început vaccinarea cu a treia doză. Încă de atunci, persoanele vaccinate care au avut cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID s-au putut imuniza și cu cea de-a treia doză.

Până astăzi, în județul Argeș, 3078  de persoane și-au administrat a treia doză de vaccin.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

Vaccinarea cu cea de-a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.

În Argeș, pentru vaccinarea cu prima, a doua sau a treia doză, serul Moderna se găsește deocamdată doar la Centrul de Permanență din satul Argeșelu, din comuna Mărăcineni.

Aici, ca în fiecare centru din țară, programarea pentru cea de-a treia doză de vaccin se poate realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

La Centrul de Permanență din satul Argeșelu, cu ajutorul personalului medical profesionist, procesul de vaccinare se desfășoară rapid și eficient. Doritorii au parte de toate informațiile necesare și nu sunt nevoiți să stea la coadă sau să suporte aglomerația.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

Programul centrului de la Mărăcineni este de luni până vineri între orele 09.00-14.00.

Pentru informații suplimentare puteți apela la următoarele numere de telefon 0790 238 740 / 0348 407 265.

570×90 LA COCOS
263×587 MAIA