930×122 CAPRA 5

vaccin anti-covid

Vaccinul anti-Covid va fi spray nazal sau pastile

Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) anunță că a doua generație de vaccinuri anti-Covid nu vor mai fi injectabile, ci spray-uri nazale sau pastile, care se pot administra pe cale orală.

Citiți și: România ar putea fi obligată să cumpere ser ,,anti-pandemie”

Cercetătorul-șef al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Soumya Swaminathan a declarat că 129 de vaccinuri sunt în curs de examinare, unele dintre acestea aflându-se deja în faza de studiu clinic şi, prin urmare, sunt testate pe oameni, în timp ce 194 de vaccinuri încă se prelucrează.

„Ele acoperă întregul spectru al tehnologiei. Acestea sunt încă studiate, dar sunt sigură că unele dintre ele vor fi foarte sigure şi eficiente, iar altele nu”, a declarat Soumya Swaminathan, scrie Agerpres.

Citiți și: Premieră în Argeș. O caravană despre beneficiile vaccinării anti-COVID va ajunge la Pitești

De asemenea, Soumya Swaminathan a precizat că un vaccin anti-coronavirus nazal va putea trata virusul înainte ca acesta să ajungă la plămâni și să-i afecteze.

În prezent, Organizația Mondială a Sănătății a acordat autorizaţie de urgenţă pentru şapte vaccinuri anti-COVID-19, cele fabricate de laboratoarele Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Johnson & Johnson, Sinopharm, Sinovac şi Bharat Biotech.

Foto descriptiv: Publika.md

 

New Profesional Consult-555×222
570×90 MAIA