263 x 587 eurial

Pitești: 500 € pe lună pentru a nu-i spune soției că este înșelată!

O piteșteancă a fost trimisă în judecată după ce a șantajat un bărbat căsătorit. Femeia îi cerea lunar 2.500 de lei pentru a nu dezvălui faptul că acesta își înșală soția.

În luna aprilie, aceasta a fost prinsă în flagrant și reținută pentru 24 de ore de polițiști.

New Profesional Consult 930 x 122
New Profesional Consult-555×222

IPJ Argeș transmite:

„Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de șantaj, conform art. 207 din Codul penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Din cercetări, s-a stabilit că o femeie de 36 de ani, din Pitești, ar fi pretins unui bărbat suma de 2.500 de lei lunar, pentru a nu divulga informații și a nu distribui imagini cu caracter privat.

Reamintim că în ziua de 13 aprilie a.c., în urma unei activități de prindere în flagrant, cea în cauză a fost depistată, iar după administrarea probatoriului a fost reținută pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.”

Foto principal: descriptiv/ Sursă: www.7est.ro

570x90px https://hevy.ro/
Eurial 263×587