pizzeria sapori  930 122

secetă

România suferă! Frige pământul

România se confruntă cu cel mai secetos an agricol din istorie, declară directorul ANM, Elena Mateescu.

Citiți și: Prețurile la alimentele de bază explodează!

„Vorbim de un an agricol în care, din cele 12 luni, doar luna decembrie și aprilie au avut cantități în medie peste norme”, a declarat specialista.

De asemenea, aceasta a afirmat că anul agricol 2021-2022 este cel mai secetos an din istoria măsurătorilor meteorologice.

Citiți și: Banii de la stat intră în conturi până pe 15 octombrie! S-a dat ordin!

„August încheie într-adevăr cu o valoare apropiată de normal, însă acele cantități care s-au semnalat în intervale scurte de timp, chiar dacă am avut valori de 60-70 de litri pe metru pătrat în mai puțin de 30-40 de minute, nu au putut compensa nevoia acută și seceta pedologică extremă și de lungă durată instalată încă din toamna anului 2021.

Este al doilea an în care am emis o alertă meteorologică de cod roșu pentru val de căldură în partea de vest-nord-vest a țării. Iunie încheie pe un top 5 ca fiind a cincea lună cea mai călduroasă și a treia cea mai secetoasă.

Luna lui Cuptor păstrează aceeași tendință, pe locul 5 ca fiind cea mai caldă și în top 10 cea mai secetoasă și chiar şi august la acest moment pe locul 2 ca fiind cea mai caldă lună din istorie”, a mai spus directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3.

Aproape 430.000 de hectare de culturi sunt afectate

Peste 400.000 de hectare de culturi din România sunt afectate de secetă. Au fost afectate culturi din 34 județe: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Iași, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.

Au fost afectate culturi de grâu, triticale (206.815 ha), orz, orzoaică, ovăz, secară (33.316 ha), rapiță (31.714 ha), porumb (88,174 ha), soia (6.323 ha), mazăre (870 ha), floarea soarelui (42.842ha), plante furajere (9.969 ha) și alte culturi (9.242 ha), potrivit Antena 3.

Foto descriptiv: Mediafax

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3