930X122 MAIA

accident feroviar

Argeș: A scăpat fără nicio zgârietură după ce mașina sa a fost acroșată de tren

Update, ora 17.35, IPJ Argeș transmite: 

Citiți și: Accident feroviar! Șofer mort și pasageră grav rănită

„În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din județul Vâlcea, care conducea o autoutilitară, la pasajul de cale ferată din localitatea Băiculești, nu ar fi respectat semnificația indicatoarelor, împrejurare în care autoutilitara pe care o conducea a fost acroșată de un tren pentru transport pasageri, care se deplasa pe ruta Curtea de Argeș – Pitești.

Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără ca vreo persoană să sufere leziuni.

Citiți și: Tragedie pe calea ferată! Mecanic mort în urma unui accident

Conducătorul auto și conductorul mijlocului de transport feroviar au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Evenimentul rutier a fost protocolat ca tamponare.

În urma abaterii constatate, conducătorul autovehiculului a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.”

Update, ora 17.02, ISU Argeș transmite: 

În urma impactului, autoturismul a ajuns într-un șanț. Nu au fost identificate victime. În tren se aflau aproximativ 15 persoane care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Știrea inițială, ora 16.37 – Argeș: O mașină a fost lovită de tren!

Un accident feroviar s-a produs în urmă cu puțin timp în comuna Băiculești, pasajul Tutana.

Potrivit ISU Argeș, un tren a acroșat un autoturism.

La fața locului intervine un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj SAJ.

Din primele informații, nu ar exista victime.

555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3