Eurial 263×587

3 CUPLURI DE PITEȘTENI S-AU ÎMPĂCAT DUPĂ CE AU FĂCUT CERERE DE DIVORȚ ADMINISTRATIV

Pe parcursul anului 2019, la Serviciul de Stare Civilă al Municipiului Piteşti au fost înregistrate 26 de cereri de divorţ pe cale administrativă.

Dintrea acestea, au fost soluționate 20, iar 3 se află în curs de soluţionare. Alte 3 au fost clasate, pentru că soții au renunțat la cererea inițială de divorț. S-au împăcat și nu au mai divorțat.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 LA COCOS

Taxa de divorț administrativ este și în 2020 de 600 de lei, la fel ca anul trecut, suma achitându-se la Serviciul de Impozite şi Taxe al Primăriei Piteşti. În situația în care soții renunță la cererea de divorț, taxa nu se restituie.

Amintim că, începând din anul 2011, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, a fost legiferată posibilitatea ca desfacerea căsătoriei să se poată face și la serviciul de stare civilă de pe raza administrativ-teritorială unde s-a oficiat căsătoria sau unde se află ultima locuință comună a celor doi soți.

570×90 MAIA
imm 263×587