[930x122px]-ePitesti–Destinatia-ideala-pentru-shopping

dacia

RENAULT, SCHIMBARE MAJORĂ. TRANZACȚIE-BOMBĂ

Renault, schimbare majoră. Astăzi au început lucrările la fundaţia viitorului nou sediu din București al Groupe Renault România. Clădirea se va numi Renault Bucharest Connected (RBC).

Citiți și: LA DACIA DUDUIE PRODUCȚIA

(…) Renault Bucharest Connected este mai mult decât un proiect imobiliar, este un proiect de management care contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale angajaților noştri şi la eficienţa noastră.

Totodată, acesta răspunde aşteptărilor colegilor noştri. În Mioveni avem două uzine şi un hub logistic, modernizate din punct de vedere industrial, iar în Titu dispunem de un centru tehnic pentru testări de autovehicule, inaugurat în 2010. Pentru activităţile din Bucureşti, vom avea Renault Bucharest Connected: 3.000 de posturi de lucru în Bucureşti într-un sediu unic.

Citiți și: DACIA E PE MÂINI BUNE

Echipele noastre, repartizate în prezent în diferite amplasamente din oraș, vor continua să lucreze şi mai bine împreună. Pentru lucrul în echipă colegii noştri vor beneficia de spaţii colaborative prietenoase, în birouri construite şi amenajate la standarde moderne, de acces la formare şi documentare în săli care beneficiază de tehnologii specifice, precum și de un showroom cu vehiculele Grupului Renault.”, a declarat directorul general al Groupe Renault România și al uzinei Automobile Dacia din Mioveni, Yves Caracatzanis.

Relocarea sediului Groupe Renault România este cea mai mare tranzacție de leasing de pe piața de clădiri de birouri din România și prima investiție pe care Globalworth o face în vestul Bucureștiului.

Viitorul sediu unic Renault Bucharest Connected (RBC) va fi situat pe strada Preciziei, aproape de mijloace de transport în comun (metrou, autobuz).

Imobilul RBC, cu parter și 7 etaje, va fi construit pe o suprafaţă de 47.000 de mp (40.000 de mp prima clădire şi 7.000 de mp a doua clădire). RBC va avea în dotare showroom pentru vehiculele Groupe Renault, 1.000 de locuri de parcare, un amfiteatru cu o capacitate de 350 de locuri destinat evenimentelor interne şi externe, restaurant, cabinet medical și infrastructură informatică.

Termenul de realizare a proiectului este 2019.

Este pentru prima dată de la venirea Groupe Renault în România când compania reuneşte într-un singur spaţiu toate activităţile sale situate în Bucureşti (design, inginerie, servicii de business, comerţ şi alte funcţii suport).

RBC va fi dezvoltat de Elgan Offices SRL, o companie deţinută în mod egal de Globalworth şi Elgan Group.

New Profesional Consult-555×222
[570x90px]-ePitesti–Destinatia-ideala-pentru-shopping

Dacă vrei publicitate pe ePitesti.ro trimite mesaj la 0733 797 066 sau un email la redactie@epitesti.ro și te contactăm noi.

Trimite-ne știrea ta pe whatsapp la
0733 797 066


Continuând să utilizați site-ul epitesti.ro, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close