Noi, cei care nu avem dosare penale. Oare chiar ne-au prostit complet? Oare am uitat să ne folosim, fie și măcar pentru câteva secunde, bunul simț pe care l-am moștenit de la părinți și de la bunici? Sau cum altfel putem explica faptul că vorbim atât de mult de chestiuni penale și ajungem să ne certăm ca la ușa cortului pe tot felul de chichițe avocățești, în viața reală sau pe rețelele sociale?

Îmi amintesc că, în copilăria mea comunistă, orice om care avea de-a face cu legea era considerat drept paria. Și ulterior, câțiva ani după 1989, am rămas cu reflexul acela, să mă uit cu un fel de teamă combinată cu tendința de distanțare la orice om care avea un dosar penal, indiferent dacă ajungea să fie condamnat sau era ulterior achitat.

Acum știu că, din punctul de vedere al drepturilor omului, era o abordare greșită, dar așa gândeam eu atunci, și presupun că nu eram singurul. Între timp am mai crescut, am fost jurnalist pentru o lungă perioadă de timp, și am ajuns să întâlnesc zeci, poate chiar sute de oameni care avuseseră, aveau sau aveau să aibă probleme cu legea. Printre ei chiar prieteni foarte apropiați, colegi de lucru, oameni pentru care lucram, sau pe care-i respectam.

Am învățat să-i tratez normal și să-mi depășesc prejudecățile față de ei. Dar nici măcar o secundă nu am putut concepe că voi ajunge, ca cetățean român, să fiu condus de către niște concetățeni, aleși legal și democratic, exclusiv în direcția schimbării cu orice preț a rânduielilor din justiție, în special în domeniul penal.

Oriunde te uiți, în presă, vezi că trebuie schimbate legile, pentru ca niște infracțiuni să dispară, iar niște politicieni să scape de dosarele lor penale. Vezi că președintele celui mai important partid, cel care a condus, fără pauză, cel puțin bucăți de țară, dacă nu țara întreagă, de când există, deși condamnat penal, o dată definitiv și o dată provizoriu, preferă să arunce toată justiția în aer doar ca să nu ajungă la pușcărie.

Hai să ne oprim o secundă din toată nebunia asta, care pare să nu se mai oprească, și să ne uităm în jur! Noi, cei mulți, nu avem dosare penale. Noi, cei mulți, dormim liniștiți noaptea, pentru că banii i-am câștigat cinstit. Noi, cei mulți, n-am făcut abuz în serviciu, și n-am furat, și n-am înșelat. Și nici n-am făcut averi însemnate de pe urma funcției publice.

Și-atunci de ce-i căinăm pe aleșii care au dosare penale? De ce nu lăsăm legea, pe care tot ei și-ai lor au aprobat-o, în Parlament, să-și facă treaba? Dacă greșește, justiția va plăti. Dacă nu, cei care au încălcat legea să plătească. Sau să fugă în Madagascar sau Costa Rica să-și consume agoniseala ilegală, departe de fraierii care i-au votat.

• Distribuie:
• Distribuie
•