Politicianul Crin Antonescu este dizgrațios. I-am dibuit de o bună bucată de vreme minusurile supărătoare care îl fac incompatibil cu statutul de președinte de țară, de președinte mediator, care îndeamnă la solidaritate, la construcție. Nu chiar atât de repede încât să nu-i fi dat votul la prezidențialele din 2009. Oricum, ținând cont de contextul din acea perioadă și având în vedere nonșalanța sănătoasă cu care i se opunea lui Traian Băsescu, nu regret că am optat pentru el. După cum nu regret că în 2004 am votat pentru Băsescu. Evoluția politică ulterioară a lui Traian și, iată, a lui Crin, bezmetică în cazul ambilor, nu poate fi decontată în dreptul votanților lor de atunci.

De ce dizgrațios? Atitudinea. Antonescu are ieșiri în decor cu mult mai spectaculoase, în sens negativ, decât răsturnările lui Victor Ponta din timpurile în care premierul încă se mai juca de-a copilotul de raliu. Este țâfnos. Acru. Pus pe ceartă. Belicos. Vă duce cumva cu gândul la Băsescu? Tare mi-e teamă că vă duce bine. Iar eu, ferească Sfântul!, un președinte ca Băsescu, fie doar și în parte ca Băsescu, nu mai vreau.

A nu se înțelege de-aici că-mi place Ponta. Nu. Nu-mi place. A nu se crede că văd în PSD o mănăstire de măicuțe. Nu. Nu-mi place Ponta, nu-mi place Oprescu, îl detest pe Dan Voiculescu. Dar dacă nu-mi plac toți aceștia, adăugați-l, desigur, și pe Băsescu, nu înseamnă că am obligația să-l admir pe Crin. Iar de admirat un politician cu un ego atât de supradimensionat nu se cade.

Un ego pe care Antonescu și-l lăbărțează în văzul lumii, chiar violent în zilele din urmă, în fața sau, mai degrabă, împotriva unuia dintre puținii noștri politicieni cu bun simț. Îl descriu astfel pe Daniel Constantin, căci la el mă refer, nu pentru că este piteștean. Nici vorbă! Pur și simplu asta este realitatea. Realitate acceptată până și de cei care nu vor cu niciun chip să-l scoată din șablonul „omul varanului”. Un bun simț care l-a determinat pe Constantin să înghită multe, de-a lungul anilor de USL, de la Crin Antonescu.

Tratat cu aroganță sau ignorat cu dedicație de partenerul său liberal, Constantin a ales, din rațiuni de caracter, să nu răspundă cu aceeași monedă. Pe de altă parte, în atare condiții, apropierea lui de Ponta era previzibilă și este de înțeles. Cum de înțeles este și ca Daniel Constantin să fie unul dintre vicepremieri. Nu și pentru Crin. Dezolant de suspicios, probabil din fire, înclinat spre autovictimizare și, posibil, prost sfătuit, Antonescu vede și în asta o încercare de izolare a lui în USL. De izolare și, mai apoi, cât de curând, de ejectare.

Poate că așa și este. Nu am cum să exclud o asemenea variantă. Dar știți ce? Crin Antonescu și-o merită cu vârf și îndesat pentru că și-a căutat-o aprig cu lumânarea. De parcă, de fapt, nu și-a dorit și nu își dorește să fie candidatul USL pentru funcția de președinte al țării. În definitiv, de parcă nu și-a dorit și nu își dorește cu adevărat să fie președinte. Și dacă, prin absurd, șandramaua USL va rezista și de această dată și dacă, tot prin absurd, Antonescu va rămâne candidatul Uniunii, voi spera într-o minune: Crin să nu fie ales de națiune în cea mai înaltă demnitate a statului.

Antonescu ne propunea o revoluție a bunului simț. Ciudat. Atunci de ce tocmai față de oameni de bun simț are alergie? Fac trimitere nu doar la Daniel Constantin. Schimbarea nejustificată de la Ministerul Economiei a lui Andrei Gerea este o altă demonstrație a atitudinii de neînțeles a politicianului Crin Antonescu. Pare-mi-se că cei care nu dau din coate, care nu „latră” și care optează pentru a-și face treaba cu luciditate și calm cad, mai devreme sau mai târziu, în dizgrația președintelui liberal.

• Distribuie:
• Distribuie
•