pizzeria-sapori-italia 263 587

Există discuţii legate de vaccinarea obligatorie, în sensul de a evita acest lucru

Precizări despre vaccinarea obligatorie în România. Valeriu Gheorghiţă, preşedinte CNCAV, a declarat că „nu se pune problema pentru aşa ceva”, deşi „este firesc să existe discuţii”.

Valeriu Gheorghiţă a fost solicitat să furnizeze detalii, în contexul în care la nivelul UE o măsură de vaccinare obligatorie prinde contur. Prima ţară unde se pune serios problema vaccinării obligatorii este Austria.

Eurial 930 x 122 eurial
555 X 222 CAPRA

„Avem şi alte măsuri pentru a limita numărul de infectări. Mergem pe vaccinare extinsă, în special pentru persoane vulnerabile”, a declarat preşedintele CNCAV.

În schimb, adoptarea Certificatului Verde la nivel naţional este foarte probabilă. Această măsură presupune obligativitatea de a prezenta documentul care atestă vaccinarea la locul de muncă, precum şi în numeroase alte spaţii de interes.

Este unul dintre motivele pentru care numeroase persoane au decis să se vaccineze, deşi erau sceptice cu privire la serul administrat.

Legat de procentul celor vaccinaţi, „există un interes crescut al Bruxelles-ului pentru ţările cu rate scăzute de vaccinare”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

La nivel naţional, rata de vaccinare a ajuns la aproximativ 45%.

New Profesional Consult 263×587