930 x122 grota rece

constantin

DANIEL CONSTANTIN, 5 ARGUMENTE CĂ PONTA VA FI PREȘEDINTE

Liderul Partidului Conservator, piteșteanul Daniel Constantin, se declară convins că Victor Ponta va fi președintele României. „Este nu doar o dorință personală sau un proiect politic comun, ci sensul natural al istoriei, o necesitate evidentă, susținută de numeroase argumente obiective.”, spune Constantin.

Citiți și: Președinte nou la FC Argeș! Cine vine

În susținerea convingerii sale că Ponta va fi ales președinte al țării, Daniel Constantin prezintă cinci argumente.

1.Are susținerea celei mai puternice alianțe politice din România (PSD-PC-UNPR). 2.A format și a consolidat o majoritate parlamentară semnificativă, capabilă să asigure coerența și eficiența guvernării în următorii ani. 3.A obținut o serie de realizări incontestabile în fruntea Guvernului: s-au reîntregit pensiile și salariile, s-au redus taxele și impozitele, a crescut semnificativ absorbția fondurilor europene, s-a diminuat datoria externă. Recent România a obținut unul dintre cele mai importante mandate în cadrul Comisiei Europene. 4.Orientat spre dialog și construcție, a demonstrat că România se poate conduce prin integrare, nu prin dezbinare, arătând că solidaritatea socială – stânga – și încurajarea inițiativei private – dreapta – nu se exclud, ci, din contră, se susțin reciproc. 5.Majoritatea contracandidaților săi se află la limita irelevantului sau a imposturii.”, scrie Daniel Constantin pe pagina lui de Facebook.

Citiți și: EMIL CONSTANTINESCU, OPERAT DE URGENŢĂ

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90