HerasMed (930 x 122 px)

Apă Canal 2000 SA Piteşti

Pitești. Începe cartografierea rețelelor de apă și canalizare

În această dimineață, pe strada Trivale din municipiul Pitești, a avut loc o întâlnire între directorul general al Societății Apă Canal 2000 S.A – Mihail Marinescu, edilul Cristian Gentea și reprezentanți ai mass-media pentru lansarea unui proiect major pentru dezvoltarea infrastructurii rețelelor de apă și canalizare din oraș.

Citiți și: Argeș: Atenție! Rămâneți fără apă

Concret, Apă Canal 2000 SA a lansat și a prezentat noul sistem informatic geografic GIS, cu date digitale – GIS la Pitești, program performant care permite stocarea, analizarea și prelucrarea informațiilor tehnice ale rețelelor de apă și canal.

Valoarea contractului se ridică la suma de 425 de mii de euro, finanțat din creditul pe care Societatea Apă Canal 2000 SA îl are de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Citiți și: Acum s-a anunțat! Mii de piteșteni rămân fără apă!

Durata lucrărilor va fi de 18 luni.

Declarațiile edilului Cristian Gentea referitoare la acest proiect

„Practic se intervine pe 400 de străzi din municipiul Pitești, din Bascov, din Albota și din Bradu.

În final vom avea acest sistem la nivelul întregului Pitești, după care va trebui să-l interconectăm cu sistemul informatic al celor de la DEO Oltenia, al celor de la gaze, pentru că știți foarte bine că asta ne dorim la urbanism la Pitești.

Toate aceste sisteme informatice să fie interconectate și atunci când vii să ceri un certificat de urbanism, dintr-un simplu click pe zona respectivă, poți să emiți certificatul pe loc. Asta se va întâmpla în final.”

Declarațiile directorului general al Societății Apă Canal 2000 S.A – Mihail Marinescu

„Este un pas spre digitalizarea activităților societății. Societatea și-a propus ca și obiective digitalizarea activităților. Astăzi începem contractul precis.

Într-un final, GIS-ul pe noi ne va ajuta nu numai să emitem avizele într-un format mult mai rapid și electronic, dar și să intervenim cu mult mai mare rapiditate la tot ce înseamnă intervenții în sistemul de alimentare cu apă și canalizare.

Asta înseamnă un timp redus, costuri reduse, dar și un pas mare spre satisfacția cetățeanului, care nu mai trebuie să aștepte atât de mult până la obținerea unui aviz.”

Declarațiile directorului Ramboll Group (compania care se ocupă de proiect) – Silviu Stoica

 

Eurial 555 x222
eurial 570×90