930×122 CAPRA 5

fidelitate

VICEPRIMARUL IONICĂ, MAESTRU DE CEREMONII ÎN LIPSA LUI PENDIUC

Deşi se află la cel de al patrulea mandat consecutiv de viceprimar al municipiului Piteşti, Cornel Ionică a marcat astăzi o premieră în cariera sa administrativă.

Citiți și: Fidelitate absolută în Pitești!

Viceprimarul a decernat pentru prima dată „Diplome de fidelitate” pentru cupluri care au împlinit 50, respectiv 60 de ani de căsătorie neîntreruptă. Până acum diplomele au fost decernate de primarul Tudor Pendiuc, dar acesta se află în arest preventiv în dosarul privind transportul public de călători din municipiu.

Nu mai puţin de 70 de cupluri au primit diplome, flori şi câte 600 de lei din partea municipalităţii. Printre acestea s-au numărat şi soţii Floarea şi Nicolae Gicaru (74, respectiv 77 de ani), care au împlinit recent 55 de ani de căsătorie. Nicolae Gicaru a lucrat ca automacaragiu la Trustul de Construcţii, iar Floarea Gicaru, la fabrica de încălţăminte „Căprioara”. Cei doi s-au cunoscut la balul de la căminul cultural din Ciomăgeşti, de unde se trage Nicolae Gicaru. După 6 luni s-au şi căsătorit, iar acum au doi copii şi patru nepoţi. „Ne-au ţinut împreună nu doar dragostea, ci şi munca şi copiii. Mulţi dintre tinerii de acum nu mai vor să muncească, darmite să mai aibă familii!”, ne-a declarat Floarea Gicaru.

Citiți și: NUNTĂ CU „DAR” ÎN PITEŞTI

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90