Kaia 930 x 120

alexandria

400.000.000 DE EURO ÎN PLUS PENTRU TINERII FERMIERI

Finanţarea proiectelor pentru tinerii fermieri va creşte cu 400.000.000 de euro în perioada 2014-2020, afirmă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Declarația a fost făcută vineri, în Alexandria (Teleorman), la Conferința Regională PNDR 2020 “Satul românesc are viitor”.

Citiți și: Tânără căsăpită cu un cuțit de fostul iubit!

“Sigur că va creşte şi alocarea pe proiect. Dacă până acum aveam 40.000 de euro pe proiect, avem posibilitatea să creştem până la 70.000 de euro. Nu ştiu dacă vom creşte atât, pentru că asta ar însemna un număr redus de fermieri, undeva la 6.000-7.000. Eu sper să găsim o cale de mijloc şi să avem o alocare undeva de 50-60.000 de euro pe proiect”, a precizat ministrul Agriculturii.

O altă măsură a noului PNDR anunțată de Daniel Constantin este comasarea măsurilor 312 și 313. Sprijinul va fi de 200.000 de euro, nerambursabil în proporție de 70%: “Este un sprijin unde putem ajunge la 70% partea nerambursabilă, la care trebuie să fim mult mai atenţi, ca să nu mai dăm posibilitatea ca anumite proiecte să fie interpretate sub aspectul condiţiilor artificiale”. În plus, pentru fermele de subzistenţă şi semisubzistenţă se vor acorda fonduri nerambursabile în valoare de 15.000 de euro. “Mai avem o măsură strict pentru fermele mici, prin care avem posibilitatea să acordăm 15.000 de euro 100% nerambursabili unui număr de 10.000 de gospodării. Este o măsură care va începe la sfârşitul acestui an ca o continuare a măsurii 141, iar banii se dau pentru a trece de la producţia pentru autoconsum la producţia pentru piaţă”, a adăugat ministrul.

Citiți și: DANIEL CONSTANTIN VREA SĂ LANSEZE PROGRAMUL „ŞCOALA VERDE”

Pentru a-i încuraja pe fermierii mici și mijlocii, împreună cu Institutul de Economie Agrară Ministerul Agriculturii le va pune acestora la dispoziția proiecte-tip: “Institutul de Economie Agrară are, ca să spun așa, comandă de la Ministerul Agriculturii să elaboreze pentru perioada următoare și pentru zootehnie și pentru producția vegetală și pentru sectorul legumicol proiecte-tip, special pentru fermierii mici și mijlocii. Cei mari vor rămâne în continuare pe sistemul de consultanță”, a declarat Daniel Constantin. La Conferința Regională de vineri a fost prezent și vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)