- Publicat de: ePitești
- 24-02-2015, ora 14:47
- Justiție
DNA PITEȘTI, DATĂ CA EXEMPLU POZITIV DE KOVESI DE FAȚĂ CU IOHANNIS ȘI PONTA
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a prezentat astăzi, în București, bilanțul DNA pentru anul trecut. Printre alții, la eveniment au participat președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Victor Ponta.
Citiți și: Bani de la bolnavi: DNA suspectează că Nelu Tătaru ar fi luat mită și în ParlamentAlături de alte câteva servicii teritoriale, DNA Pitești a fost dat de Kovesi ca exemplu pozitiv: „Ca urmare a reorganizării asumate şi realizate în anul 2014, a avut loc o impulsionare a activităţii structurilor teritoriale şi o creştere a eficienţei activităţii acestora. Rolul şi contribuţia structurilor teritoriale au devenit din ce în ce mai importante. Trebuie evidenţiată aici investigarea unor cazuri de amploare, cu impact deosebit în rândul societăţii, efectuate de colegii din Braşov, Cluj, Oradea, Ploieşti, Piteşti, Timişoara şi Suceava. O creştere semnificativă a volumului de activitate şi a numărului de rechizitorii s-a înregistrat la serviciile teritoriale Constanţa, Craiova, Bacău, Galaţi, Iaşi, Alba şi Târgu Mureş.”
Pe de altă parte, Laura Codruța Kovesi a arătat că anul trecut cei doar 86 de procurori DNA care desfășoară activități de urmărire penală au avut de soluționat cel mai mare număr de dosare de la înființarea DNA: 9.100! Adică aproape 105 dosare pentru fiecare procuror!
Citiți și: Șeful DNA Pitești, informații de ultim moment. Anunțul așteptat„Numărul rechizitoriilor a crescut semnificativ în anul 2014, fiind întocmite 317 rechizitorii. (…) Peste 1.100 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în anul 2014, iar numărul persoanelor juridice trimise în judecată s-a dublat. (…) Peste 1.130 de inculpaţi au fost condamnaţi definitiv, soluţiile pronunţate de instanţe confirmând caracterul obiectiv şi profesionist al cauzelor instrumentate de DNA. (…) Procentul de achitări s-a menţinut, ca şi în anii anteriori, la 9%, sub media europeană, dar trebuie continuată preocuparea pentru creşterea standardelor de calitate.”, a mai spus procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.