Eurial 930 x 122

cătuşe

CIRCUL CĂTUȘELOR AR PUTEA FI STOPAT

Membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează modul în care inculpații în diverse dosare sunt scoși în cătuşe din sediile Parchetelor şi urcați în dube pentru a fi duși în arest, afirmând că în alte state nu există ”astfel de spectacole”, scrie Mediafax.

Citiți și: „Tătucul” alegerilor, dat pe mâna Parchetului!

„Eu m-am preocupat şi am avut deja discuţii. Trebuie să vedem dacă poate să fie un spectacol ceea ce se întâmplă zi de zi şi trebuie să vedem dacă în alte ţări lucrurile stau aşa. După semnalale pe care le primim, inclusiv de la ambasade, nu se fac astfel de spectacole. Prin urmare, trebuie să vedem care este legislaţia, să facem un examen de legislaţie comparată şi să ne punem problema şi noi, chiar dacă putem găsi răspunsuri şi în Legea audiovizualului, dar trebuie oarecum să impunem o regulă pentru ceea ce se întâmplă zi de zi.”, spune, citat de Mediafax, judecătorul Mircea Aron, membru CSM.

„Spectacolul nu îl fac procurorii. (…) Trebuie să facem un examen de legislaţie comparată, în aşa fel încât să găsim cele mai bune pârghii ca să mai estompăm fenomenul. Dacă este nevoie de un articol legislativ, o să propunem ministrului Justiţiei să facă un demers în acest sens.”, declară, la rândul său, preşedintele CSM, judecătorul Marius Badea Tudose, citat de Mediafax.

Citiți și: Un magistrat argeșean, în cursa pentru funcția de membru al CSM!

„În ultima perioadă, şi aici există multe discuţii, vedem că diverse persoane sunt arestate sau sunt reţinute de procurori, le vedem cu cătuşe, ceea ce mie mi se pare că încalcă practicile pe care le-a adoptat chiar Consiliul Europei. Au cătuşe ba în faţă, ba în spate şi sunt duşi de la Parchet la instanţe. Alte Parchete nu fac acest lucru. În momentul în care vin inculpaţii pentru a fi audiaţi, au cel puţin această minimă protecţie pentru inculpaţi şi le asigură un acces şi la venire, şi la plecare din sediul Parchetului. S-ar putea ca pe viitor să avem şi achitări faţă de aceste persoane şi atunci eu îmi pun problema dacă nu cumva la acel moment va trebui să avem o reacţie.”, arată, citat tot de Mediafax, și judecătorul Horaţius Dumbravă, membru și el al Consiliului Superior al Magistraturii.

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90