SURPRIZĂ! CÂND SE DESCHIDE SEZONUL ESTIVAL 2017 | ePitesti
Dr. Vuta 930 x 122

Delta Dunarii

SURPRIZĂ! CÂND SE DESCHIDE SEZONUL ESTIVAL 2017

Când se deschide sezonul estival 2017. Sezonul estival va fi deschis în acest an, în premieră, la jumătatea lunii viitoare, pe 15 aprilie, atât în staţiunile de pe Litoral, cât şi în Delta Dunării, au anunţat astăzi reprezentanţii Asociaţiei Litoral – Delta Dunării (ALDD), citaţi de corespondentul Mediafax.

Citiți și: SCANDAL ÎN ARGEȘ

Potrivit sursei citate, programul va fi transmis începând de săptămâna viitoare către agenţiile de turism din România, ambasadele şi misiunile diplomatice ale României în străinătate, birourile de turism externe ale Ministerului Turismului şi mass-media.

„Începând din luna ianuarie ne-am întâlnit cu organizatorii principalelor evenimente care vor avea loc în această vară în Mamaia şi am preluat informaţii despre evenimentele din majoritatea staţiunilor de pe Litoral şi din Delta Dunării de la primăriile membre, cărora le mulţumim pe această cale. Vom avea evenimente majore în Mamaia, la Vama Veche, în alte staţiuni de pe Litoral şi în judeţele Constanţa şi Tulcea, precum şi în Delta Dunării.”, arată, într-un comunicat, preşedintele ALDD, Corina Martin.

Citiți și: SE DESCHID ȘTRANDURILE DIN PITEȘTI

Conform acesteia, vom avea parte de câteva premiere în calendarul de evenimente estivale, prima fiind chiar deschiderea sezonului cu două săptămâni mai devreme decât în anii anteriori.

„În premieră, în acest an deschidem sezonul estival pe 15 aprilie, când luăm Lumină de la malul mării (Sărbătoarea Pascală) şi intrăm apoi în forţă în sezon cu FedCup, o competiţie de tenis feminin între România şi Anglia, care va fi organizată în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis între 17 şi 23 aprilie. Din nou în premieră, din acest an vom organiza şi o deschidere oficială a sezonului în Delta Dunării, eveniment care va fi sărbătorit în fiecare an.”, precizează preşedintele ALDD. (Sursa: http://www.mediafax.ro/, editarea și titlul: http://epitesti.ro/)

Jupiter 555×222
New Profesional Consult 570×90