263×587 MAIA

VIDEO – OFICIAL: MASCA OBLIGATORIE ÎN SPAŢII DESCHISE ŞI PENTRU COPII DE LA 5 ANI

Autorităţile din Argeş, împreună cu specialişti DSP, au stabilit un set suplimentar de măsuri restrictive, valabile începând de mâine în tot judeţul.

ANUNŢUL PREFECTULUI (VIDEO)

930X122 MAIA
555×222 grota rece

Printre măsurile noi introduse, este vorba despre obligativitatea purtării măştii inclusiv în spaţii deschise, dacă sunt aglomerate. Precizare: oriunde sunt mai mult de două persoane în acelaşi loc, se aplică această măsură

Toate persoanele cu vârsta peste cinci ani trebuie să poarte masca de protecţie în aceste condiţii.

Se au în vedere şi evenimentele private care să se desfăşoare în condiţii speciale şi după un program strict. În plus, se vor evita aglomerările în mijloacele de transport în comun.

Activitățile comerciale, inclusiv evenimentele private (și drive in) se încheie obligatoriu la ora 22.00 în timpul săptămânii, respectiv ora 23.00 în weekend. Sunt interzise dansurile/jocurile la orice eveniment (sunt permise doar pentru persoane din aceeași familie!). Târgurile şi piscinele rămân închise.

IMPORTANT! Nu se carantinează/izolează nicio localitate din Argeș, deocamdată!

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

(Foto: descriptiv)

 

570×90 LA COCOS
Eurial 263×587