930×122 CAPRA 5

petreceri private

PETRECĂREŢI AMENDAŢI ŞI APARATUL SCOS DIN PRIZĂ

În cursul serii trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au întrerupt o petrecere privată, ce se desfășura în municipiul Câmpulung și la care participau aproximativ 15 persoane.

Citiți și: Video: Depistat de jandarmi. Din Spania, a „aterizat” la botez în Argeş

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei, iar organizatorul a fost amendat cu 3.000 de lei, conform Legii 55/2020.

De asemenea, evenimentul a fost întrerupt si au fost reprelucrate prevederile legale privind protecția și distanțarea fizică dispuse în vederea combaterii pandemiei de COVID-19.

Citiți și: Cercul tuturor posibilităţilor s-a închis. Jandarmii argeşeni au dat amenzi la o petrecere de copii

„Reamintim cetățenilor că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 856/2020, în această perioadă este interzisă organizarea evenimentelor private”, precizează IPJ Argeş.

(Foto: descriptiv)

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90