Kaia 930 x 120

dsvsa

miel

ATENŢIE DE UNDE CUMPĂRAŢI CARNEA DE MIEL PENTRU PAŞTE!

Mihai Oprescu, prefectul judeţului Argeş, afirmă că este nevoie ca toate instituţiile de control cu atribuţii în domeniul sănătăţii publice să îşi intensifice controalele în perioada următoare, deoarece se apropie Paştele.

Citiți și: A murit la 46 de ani. Lucra la o instituție importantă din Argeș!

Echipe mixte de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Oficiul pentru Protecția Consumatorilor şi Direcția de Sănătate Publică vor organiza acţiuni de control în pieţe, târguri şi oboare.

La rândul său, Daniel Lupu, şeful DSVSA Argeş, informează că în judeţ funcţionează 7 abatoare autorizate, care sunt distribuite în toate zonele – de munte, deal şi de câmpie. Aici vor fi aduşi spre sacrificare mieii care vor fi scoşi la vânzare. Mieii sacrificaţi în gospodării pot fi consumaţi doar în gospodăriile respective şi nu pot fi comercializaţi. Deocamdată, pentru comercializarea cărnii de miel au fost autorizate spaţii în pieţele Ceair, Smârdan şi Găvana din Piteşti. „Carnea de miel care va fi scoasă la vânzare trebuie să fie ştampilată cu o formă rotundă, în care să fie înscrise cuvântul „România”, codul abatorului şi simbolul „CE.”, precizează Daniel Lupu.

Citiți și: DSVSA ARGEȘ ARE UN NOU DIRECTOR ADJUNCT

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA