Începând de astăzi intră în vigoare Legea numărul 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. Autorităţile au făcut următoarele precizări privind măsura de carantină și izolare.

Ce înseamnă carantina şi când se aplică

Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau într-un spațiu special desemnat de autorități, pentru persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care: sosesc din zone în care riscul epidemiologie este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel național, european și internațional de către organismele competente în domeniu; au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă.

Carantina în spații special desemnate de către autoritățile competente (carantina instituționalizată) se realizează în următoarele situații: dacă persoanele pentru care se instituie măsura de carantină declară pe propria răspundere că nu își pot asigura condițiile de separare fizică la domiciliu sau la locația declarată de acestea; în cazul nerespectării măsurii de carantină la domiciliu sau la locația declarată, pe durata acesteia, deși persoana respectivă a consimțit-o la data instituirii.

În situația în care o persoană refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locația declarată de acestea, sau dacă încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deși a consimțit-o anterior, medicul sau organele de control recomandă, iar reprezentantul direcției de sănătate publică decide carantinarea persoanei în spațiul special desemnat de autorități, dacă aceștia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.

Decizia se emite în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control și se comunică de îndată persoanei în cauză.

Măsura se instituie pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate. Măsura încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubație sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, din acel moment fiindu-i aplicabile dispozițiile privitoare la măsura izolării.

În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcției de sănătate publică prin care se infirmă măsura carantinei recomandate în spațiul special desemnat de autorități sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanțe, persoana în cauză nu poate părăsi domiciliul, locația declarată pentru carantină sau, după caz, spațiul special desemnat de autorități, fără încuviințarea medicului sau a reprezentantului direcției de sănătate publică.

Ce semnifică izolarea şi care sunt regulile

Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, precum și pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive.

Izolarea persoanelor se instituie la domiciliul acestora, la locația declarată de acestea, în unități sanitare sau în locații alternative atașate acestora.

Izolarea persoanelor se instituie cu acordul acestora, iar în lipsa acordului, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă atașată unității sanitare, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.

Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice și paraclinice și dacă se menține riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară, într-o locație alternativă atașată unității sanitare ori la domiciliul persoanei sau la locația declarată de aceasta.

Izolarea la domiciliu sau la locația declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locația declarată nu poate fi dispusă în situațiile în care informațiile științifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere și rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locație alternativă atașată acesteia.

În situația în care persoanele refuză măsura izolării, medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcția de sănătate publică, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară sau într-o locație alternativa atașată acesteia. Decizia are caracter individual și se comunică de îndată persoanei în cauză.

În situația în care persoanele prevăzute refuză măsura izolării prelungită și recomandată sau dacă persoanele încalcă măsura izolării instituită la domiciliu sau la locația declarată pe durata acesteia, deși au consimțit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București, care poate confirma sau infirma măsura izolării într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată acesteia, printr-o decizie cu caracter individual. Decizia se va emite în cel mult două ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control și se comunică de îndată persoanei în cauză.

Măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice și paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

Dacă persoana este un minor, măsura izolării se instituie pentru acesta la domiciliul aparținătorului ori la locația declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată acesteia se instituie potrivit reglementărilor în vigoare. Aparținătorul minorului este supus măsurii carantinării în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică.

Atât măsura carantinării, cât și cea a izolării poate fi contestată în instanță.

Comunicarea actelor de procedură, inclusiv înregistrarea acțiunii, se realizează în format și prin mijloace electronice.

De asemenea, prin Hotărârea CNSU numărul 36 din 21 iulie 2020 au fost stabilite categoriile de persoane exceptate de la măsura carantinării, detalii AICI.

(Foto: descriptiv)

• Distribuie:
• Distribuie
•