- Publicat de: ePitești
- 22-02-2021, ora 15:30
- Știri
Au turat drujbele şi au fost prinşi de poliţişti
Se fură ca-n codru, la propriu. În ultimele zile, poliţiştii argeşeni care au acţionat pe raza combaterii de delicte silvice au avut de a face cu mai multe găşti specializate în tăieri şi transport ilegal de lemne.
Citiți și: Pădurea Trivale, noua țintă a hoților!Spre exemplu, în ziua de de 21 februarie a.c., poliţistii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 38 de ani, care au tăiat și sustras, respectiv au transportat material lemnos pe drumurile publice, fără respectarea regimului silvic. Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit un dosar penal conform Legii 46/2008 – Codul Silvic, și au fost aplicate 6 sanțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, totodată fiind confiscate cantitatea totală de aproximativ 5 metri cubi de material lemnos, precum și o autoutilitară.
Primul, bărbat de 38 de ani, din Cetățeni, a fost depistat la locul faptei, în timp ce tăia și sustrăgea material lemnos provenind din tăierea unui arbore ce nu avea aplicată ştampila mărcii silvice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăierea fără respectarea regimului silvic și sustragerea de arbori, conform Legii 46/2008 – Codul Silvic. Totodată, materialul lemnos – peste 1 mc material lemnos de esenţă fag, precum şi autoutilitara folosită pentru sustragerea materialului lemnos, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Citiți și: Argeș: Un nou transport ilegal de lemne capturat de polițiști!Alţi trei, de 22, 29 și 35 de ani, toți din Lerești, transportau material lemnos cu atelaje, pe DJ 734 de pe raza comunei Lerești, fără documente legale de proveniență și transport.
În urma celor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, totodată fiind confiscată cantitatea de aproximativ 1 mc material lemnos, care a fost predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Câmpulung.
Un ultim exemplu vine de la Stoenești, unde un bărbat în vârstă de 34 de ani conducea o autoutilitară pe raza localității de domiciliu, pe DC Stoenești-Bădeni, transportând material lemnos, în urma verificării stabilind că valabilitatea poliței RCA era expirată. În urma abaterii, a fost aplicată o sancțiune contravențională, conform Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, fiind aplicată măsura complementară de reţinere a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, pentru care au fost eliberate dovezi înlocuitoare.
(Foto: descriptiv)