- Publicat de: Ionela Iordachita
- 21-03-2021, ora 9:24
- Știri
Medicii tineri aleg Spitalul Județean de Urgență Pitești
Medicii tineri aleg Spitalul Județean de Urgență Pitești.
Citiți și: Medic de SUPER TOP, șef la ATI din „Județean”! A profesat în Marea Britanie„Mulți medici tineri au ales să-și exercite profesia în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP), în vreme de pandemie. Specialiștii susțin că în unitatea noastră au găsit aparatură performantă și un colectiv de excepție, fiind mândri de alegerea făcută”, informează purtătorul de cuvânt al SJUP, Cristina Cazacu
„În timp ce multe spitale din țară se confruntau cu deficit de personal, conducerea SJUP, în semn de solidaritate, a venit în întâmpinarea acestora, detașând specialiști către alte unități, pentru ca toți să depășim cu bine această perioadă fără precedent. Mai mult, implicarea managerului și-a spus cuvântul și în privința numărului de medici atrași în cadrul echipei instituției.
Citiți și: Argeș: Mâncarea și băutura i-a băgat în spital!Astfel, doctori tineri, dar experimentați, care au realizat cu succes intervenții de mare complexitate sau au tratat cazuri grave, reușind să salveze nenumărate vieți, lucrează acum în cadrul SJUP.
Vă invităm să-l cunoașteți, azi, pe unul dintre tinerii medici care a ales să profeseze în cea mai importantă unitate medicală din județ, alături de “părintele” neurochirurgiei din Argeș, renumitul prof. dr. Mihai Popescu, atras fiind de condițiile moderne și aparatura medicală performantă din cadrul Secției de Neurochirurgie a SJUP.
Născut la Iași, dr. Alexandru Goleșteanu a luat calea Capitalei la vârsta de 19 ani, pentru a călca pe urmele mamei sale. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, urmând studiile de doctorat în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, specializarea Neurochirurgie. Stagiile de practică le-a făcut în țară, la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar – Arseni, dar și în spitale din Germania, unde a și fost angajat.
Deși a studiat, iar ulterior a lucrat în spitale din București și din Europa, medicul, în vârstă de 34 de ani, aflat în plină ascensiune a carierei, a ales să profeseze la Pitești, pentru că aici se simte acasă. Astfel, la 1 august 2020, dr. Goleșteanu s-a alăturat echipei de profesionști a Spitalului Județean de Urgență Pitești, unde, spune acesta, se vede activând și peste 20 de ani:
“Am făcut stagii de pregătire la spitale din București și din Germania. De ce nu am optat să lucrez la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar – Arseni sau la Spitalul din Fulda, acolo unde am și fost angajat o perioadă?! România, țara care m-a format, îmi dă energia să pot salva vieți, mă motivează. Am ales Spitalul Județean din Pitești punând în balanță tot. N-a fost greu să mă decid. Aici sunt acasă. Secția în care lucrez acum este comparabilă cu o secție de nivel universitar. Există aparatură și resursă umană încât să ne ridicăm la nivelul marilor unități care abordează orice patologie neurochirurgicală. Sunt convins, și nu exagerez, că e visul oricărui medic neurochirurg să lucreze într-o secție ca aceasta, avându-l alături pe domnul doctor Mihai Popescu. Nu e doar un profesionist desăvârșit, e un șef de secție extraordinar, este OM!“
Nu îi place să se laude cu activitatea pe care o desfășoară. Medicul Alexandru Goleșteanu lasă numeroasele operații la care a participat, la peste 250 dintre ele, toate reușite, fiind medic principal, să îi descrie profesionalismul. Totuși, am reușit să smulgem câteva cuvinte despre două cazuri extrem de grave, în rezolvarea cărora dr. Goleșteanu a avut un aport esențial. Făcând parte dintr-o echipă de patru specialiști, la Pitești, a fost realizată o intervenție chirurgicală în premieră pentru județul nostru, intervenții similare, în principiu, neputând fi realizabile în afara centrelor universitare. De asemenea, medicului i-a rămas în suflet cazul unei femei, proaspăt devenită mamă, diagnosticată cu AVC. Deși aceasta a ajuns la spital în stare critică, neurochirurgul a acționat rapid, salvând o viață, implicit o familie. “Cel mai mult îmi place, dacă pot să spun așa, să tratez tumori. Să ai în mâinile tale un pacient comatos, cu prognostic rezervat, și să îl readuci la viață, asta înseamnă să pui suflet și toate cunoștințele asimilate până în acel moment în tratatea acelui caz. Contează mult și evoluția post operatorie, precum și respectarea cu strictețe a indicațiilor medicale.”, precizează neurochirurgul.
Vom continua să aducem în prim-plan și alți specialiști care s-au alăturat echipei de medici a SJUP. ” se mai arată în comunicatul de presă al SJU Pitești.
sursa foto: Spitalul Judeţean Piteşti