930 x122 grota rece

achimescu

SCANDALUL „BRĂDET”: PREMIERUL CIOLOȘ, DECLARAȚIE ȘOC

Premierul Dacian Cioloş declară că ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, nu ar fi trebuit să comunice numele firmei „Lactate Brădet” în scandalul copiilor îmbolnăviţi în Argeş dacă nu avea toate elementele, reproșându-i că „în acest caz a comunicat prea repede”.

Citiți și: Alertă pe litoral! Avertisment de ultim moment pentru turiști

Întrebat astăzi în Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă susţinută la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare, dacă a discutat cu ministrul Agriculturii în urma declaraţiilor legate de firma „Lactate Brădet” şi dacă nu intenţionează să îl demită pe acesta, Cioloş a răspuns că deciziile pe care le ia le pregăteşte înainte, transmite corespondentul Mediafax.

„Deciziile nu le iau în acest fel atunci când le iau, ci le pregătesc. Nu vreau să comentez prea mult aceste lucruri pentru că încă nu ştiu să existe o legătură dovedită între E.coli, suşa care a fost găsită la copiii îmbolnăviţi şi acea suşă care a fost găsită şi în proba de brânză de la acea întreprindere.

Citiți și: PATRONUL BADEA DE LA LACTATE BRĂDET, ÎN AREST

Am înţeles de la ministrul Sănătăţii că se va face o analiză genetică pentru a se vedea dacă există o legătură directă între brânza respectivă şi îmbolnăviri. Probabil că ministrul (Agriculturii – n.r.) nu ar fi trebuit să comunice dacă nu avea toate elementele, i-am spus că nu ar fi fost cazul să comunice dânsul. Ministrul Agriculturii a comunicat prea repede pe lucruri pe care ar fi trebuit să comunice ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – n.r.), care e cea mai îndreptăţită.”, a afirmat Cioloş.

Potrivit acestuia, Achim Irimescu i-a transmis că a existat o presiune pe el din partea presei să spună şi să nu ţină ascunse informaţiile pe care le are.

„Dânsul a considerat că având informaţiile pe care le are trebuia să le spună public pentru a evita alte probleme care puteau să apară. Dar după ce le-a spus a apărut acea exacerbare şi peste tot s-a vorbit de acea companie. (…) Cred că noi autorităţile şi presa trebuie să avem în vedere faptul că e vorba de afacerile oamenilor, de investiţii, nu doar financiare, ci chiar a unei părţi din viaţă pentru unii oameni, care pot fi distruse în câteva minute sau ore doar printr-o comunicare proastă care poate să vină şi de o parte şi de alta.”, a mai spus Dacian Cioloş. (Sursă: http://www.mediafax.ro/, editare și titlu: http://epitesti.ro/)

HerasMed (555 x 222 px)
eurial 570×90