- Publicat de: ePitești
- 11-02-2014, ora 16:48
- Știri
EXCLUSIV! NICOLESCU NU S-A PREZENTAT LA PROCESUL CU ANI! A INTRAT ÎN CONCEDIU MEDICAL!
Înalta Curte de Casație și Justiție urma să dea astăzi decizia finală în procesul Agenția Națională de Integritate versus Constantin Nicolescu.
Citiți și: Un primar nu poate justifica o avere de peste 3 milioane de leiPreședintele Consiliului Județean Argeș nu s-a prezentat, însă, la ÎCCJ. Motivul? Nicolescu a intrat ieri în concediu medical pe o perioadă de două săptămâni. Până la această oră Curtea Supremă nu a anunțat verdictul. Nu este exclus, însă, ca în condițiile în care Constantin Nicolescu nu a fost prezent Curtea să dea un nou termen de judecată.
Amintim că Înalta Curte de Casație și Justiție urma să hotărască azi dacă Nicolescu s-a aflat în conflict de interese, judecând recursul formulat de Agenția Națională de Integritate la verdictul prin care Curtea de Apel Târgu Mureș a invalidat concluzia de conflict de interese pe care a stabilit-o ANI.
Citiți și: „INTEGRITATEA” LOVEȘTE DIN NOU ÎN ARGEȘÎn cazul în care completul Curții Supreme îi va da dreptate Agenției Naționale de Integritate, considerând recursul ca întemeiat, Constantin Nicolescu își va pierde funcția administrativă de președinte al Consiliului Județean Argeș și nu va mai avea voie să ocupe timp de 3 ani vreo funcție publică. Într-o atare situație ANI ar urma să comunice acest verdict la Prefectura județului. Ulterior, prefectul Cristian Soare ar da un ordin prin care ar lua act de încetarea mandatului lui Nicolescu de președinte al Consiliului Județean. Ordinul ar fi comunicat Guvernului, care ar hotărî mai apoi data alegerilor anticipate pentru postul de președinte al CJ Argeș.
Până la organizarea de anticipate am avea parte de un interimat la conducerea instituției. Potrivit legii, interimatul ar fi asigurat de către unul dintre cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean. În cazul de față, cel care ar deveni președinte interimar al CJ Argeș ar fi Florin Tecău, coleg de partid în PSD cu Nicolescu și om de încredere al acestuia. Celălalt vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș este Constantin Polexe, de la PNL.