pizzeria sapori  930 122

oprescu

PENDIUC VA FI SUSPENDAT – CITEȘTE CINE VA PRELUA ATRIBUȚIILE FUNCȚIEI DE PRIMAR

Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul „Publitrans-CNCD-Girexim”, împreună cu trei oameni de afaceri din judeţul Argeş, Valentin Vişoiu, Gheorghe Văsîi şi Constantin Scarlat.

Citiți și: Tânărul prefect de Argeș șochează: Sunteți influențați de filme de acțiune!

Prefectul județului, Mihai Oprescu, ne-a declarat astăzi că aşteaptă din clipă în clipă hotărârea judecătorească a Tribunalului București privind arestarea preventivă, iar după aceea va avea termen de 48 de ore pentru a emite un ordin de suspendare a mandatului primarului. Pe perioada suspendării Primăria va fi condusă de viceprimarul Cornel Ionică, acesta urmând să preia atribuţiile lui Pendiuc după ce Consiliul Local va organiza o şedinţă extraordinară în acest sens.

Prevederile referitoare la suspendarea primarului sunt foarte clar prevăzute în legea 2015 din 2001 privind administraţia publică locală, la articolele 71 şi 72: „Mandatul primarului se supendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului, care, prin ordin, constată suspendarea mandatului. Ordinul de suspendare se comunică de îndată primarului. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei de arest preventiv. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condiţiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.

Citiți și: Un subiect delicat și sensibil pentru piteșteni: Ce se întâmplă cu Pădurea Trivale

În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia, atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de Consiliul Local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie. În situaţia prevăzută Consiliul Local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi un consilier local care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. În situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, Consiliul Local deleagă un consilier local care va îndeplini atât atribuţiile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendării.”.

Kaia 555×222
570×90 MAIA