New Profesional Consult 930 x 122

final

SIMFONIA LALELELOR, LA FINAL: PESTE 10.000 DE VIZITATORI

În urmă cu puţin timp a fost închisă oficial ediţia din acest an a Simfoniei Lalelelor din Piteşti.

Citiți și: ÎNCEPE SIMFONIA LALELELOR – PROGRAMUL COMPLET

Conform evaluărilor făcute de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, peste 10.000 de persoane au vizitat de vineri până astăzi expoziţia dendro-floricolă de la Casa Cărţii sau standurile comercianţilor din târgul de flori amenajat în Piaţa „Vasile Milea”. Astăzi, de exemplu, până să plouă, centrul Piteştiului „gemea” de lume, cu greu putând să îţi faci loc printre oamenii dornici să cumpere flori sau să vadă expoziţia ori, pur şi simplu, să se bucure de o zi frumoasă de duminică.

Vestea bună pentru cei care nu au apucat să cumpere flori este că toţi comercianţii care vor dori vor putea rămâne încă o săptămână în Piaţa „Vasile Milea”, după cum ne-a informat viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului, Cornel Ionică.

Citiți și: CAR ALEGORIC SPECIAL LA SIMFONIA LALELELOR

La ediţia din acest an, a 38-a, au fost prezenţi peste 150 de comercianţi de flori şi 73 de expozanţi la Casa Cărţii.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3