EcoMoto 930×122

denisa cristina badea

DENISA ÎI ȚINE PUMNII: „SUCCES, SIMONA HALEP!”

Simona Halep are un suporter înfocat în Pitești. Denisa Cristina Badea joacă de șase ani tenis de câmp la clubul Comesad. Are 14 ani și este elevă la școala generală ,,Alexandru Davila’’. ,,La început jucam tenis cu prietenii mei. La un moment dat tatăl meu mi-a descoperit pasiunea şi, cu ajutorul lui, am început să iau lecţii de tenis.’’, ne spune Denisa. Astăzi piteșteanca îi va ține pumnii Simonei Halep la debutul ei în ediția din acest an a turneului de la Wimbledon: „Succes, Simona!”

Citiți și: Pitești. Nu ați mai văzut așa ceva în oraș! Va fi în top!

Este un sport dificil?

Același lucru m-a întrebat şi profesoara mea atunci când m-am dus la prima oră de tenis… I-am mărturisit că nu mi se pare un sport dificil, iar ea mi-a zâmbit şi mi-a spus că îmi voi da seama pe parcurs cât de greu este. Şi acum consider acelaşi lucru, nu este un sport dificil, însă e nevoie de multă muncă şi de mult efort.

Citiți și: Academie de tenis la Pitești

De câte ori pe săptămână mergi la antrenamente?

Obişnuiesc să merg sâmbăta, duminica şi, uneori, în cursul săptămânii.

Pe parcursul acestor 6 ani ai participat la competiţii?

Am participat la concursuri şi am obţinut şi câteva premii, dar practic acest sport în primul rând din pasiune şi pentru a-mi demonstra mie însămi că sunt capabilă.

În afară de tenis mai ai şi o altă pasiune?

Mereu am avut o pasiune pentru modelling. Aveam o colegă în clasă care mergea la o cunoscută agenţie din Piteşti. M-am gândit să încerc şi eu, însă din lipsa timpului nu am continuat mult.

În ceea ce priveşte cariera, ce te vezi făcând peste câţiva ani?

Nu ştiu exact ce meserie voi avea. Știu că îmi doresc să urmez o facultate de limbi străine şi să continui cu tenisul. (Foto: Facebook Badea Denisa Cristina)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90