Donaris 930 x 122

centrul cultural mioveni

MUSTĂRIE TRADIȚIONALĂ LA SĂRBĂTOAREA RECOLTEI

„Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeşelului” se apropie, iar autorităţile din Mioveni sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile.

Citiți și: Eveniment special la Centrul Cultural Mioveni

De vineri, 9 octombrie, şi până duminică, 11 octombrie, cei care tranzitează platoul din centrul civic (foto) vor avea parte de surprize plăcute, asezonate cu produse eco pe alese. Nu vor lipsi expoziţiile de legume, fructe, carne, afumături, lactate, dulceață și miere, dar nici expoziţiile de icoane, sculptură în lemn, țesături, costume populare, împletituri, podoabe şi produse handmade.

Una dintre cele mai mari atracţii pregătite vizitatorilor târgului va fi o mustărie tradiţională românească, cu teasc şi zdrobitor, cei interesaţi putând vedea pe viu procesul de producere a mustului.

Citiți și: Sponsorizare de zeci de mii de euro la Centrul Cutural Mioveni

La eveniment, organizat de Consiliul Local, Primăria şi Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş şi Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia”, vor fi producători din zonele Bistrița, Focșani, Timiș, Vâlcea, Ialomița, Dej, Hunedoara şi Argeș (din Pitești, Mărăcineni, Ștefănești, Bradu, Curtea de Argeş, Stoenești, Topoloveni, Rociu, Dâmbovicioara şi Căteasca).

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 9 octombrie, la ora 15:30. Programul complet îl puteți citi aici: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/sarbatoarea-recoltei-in-mioveni-programul-complet/.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3