New Profesional Consult 930 x 122

universitatea din pitesti

Prorectorul Sămărescu, despre frigul din UPIT: „Caloriferele nu sunt fierbinți permanent”

Prorectorul Sămărescu despre frigul din UPIT: „Caloriferele nu sunt fierbinți permanent”

Citiți și: Șeful lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești, uimit: „Nu știu cum a reușit”

Mai mulți studenți de la Universitatea din Pitești s-au plâns că la cursuri îngheață de frig în bănci. În clase se dă drumul la căldură, însă s-ar da cu porția.

Citiți și: Cele mai bune universități din România. Universitatea Pitești, în coada clasamentului

Mai multe sesizari am primit și noi la redacție.

Mai mult decât atât, discuții pe această temă s-au purtat între studenți și pe grupul de Facebook destinat acestora – Universitatea Din Pitești UPIT.

Reamintim că și în anii trecuți se reclama faptul că se îngheață de frig în amfiteatre. Atunci, studenții afirmau că se lovesc de această problemă în fiecare iarnă și că au noroc doar cu „căldura sufletească”. Vezi subiectul pe larg, aici – Studenții UPIT se plâng că îngheață de frig în sălile de curs

În prezent, având în vedere contextul crizei energetice globale cu care ne confruntăm, situația este mult mai delicată, deoarece foarte multe instituții caută măsuri să reducă facturile la energie electrică și gaze.

Pentru a clarifica această situație, am luat legătura cu Georgia Olteanu, cea care este responsabilă cu relația de comunicare cu presa.

Doamna se afla în prezența prorectorului Universității din Pitești, Adrian Sămărescu (foto), cu care am discutat ulterior, acesta declarându-ne:

ePitești.ro: De cel puțin două săptămâni, noi avem informații de la mai mai mulți studenți, că în toate corpurile Universității din Pitești nu există căldură nici în momentul de față.

Adrian Sămărescu: „Haideți să lămurim un aspect întâi. Toate corpurile sunt două. Toate două dacă vreți așa.

În momentul de față, activități didactice și de cercetare nu se desfășoară decât în corpul central din Târgul din Vale și în corpul B, de pe Aleea Școlii Normale. Astea sunt toate corpurile. În rest, Centrul de Calcul este cedat, corpul D este închis, corpul A este doar centru de cercetare. Deci prima dumneavoastră informație este falsă. Deci sunt două corpuri în care au loc activități.”

ePitești.ro: De ce este falsă informația?

Adrian Sămărescu: „Păi nu puteți spune toate corpurile. Toate nu se asociază cu două.”

ePitești.ro: Toate corpurile în care se desfășoară cursuri. Toate corpurile pot fi și două!

Adrian Sămărescu: „(…) Pe Aleea Școlii Normale, unde avem Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte și o parte a activităților celor de la Educație Fizică și Sport, informația se poate verifica ușor, pentru că acolo dăm căldură, având centrală proprie.

Deci acolo e un program de funcționare. E drept că nu este căldură non stop, nu ard caloriferele non stop, dar e un program de funcționare agreat cu studenții și validat de directorul general administrativ. Cel mai simplu este să vorbiți cu studenții și vă pot spune dacă e sau nu căldură.”

ePitești.ro: În timpul cursurilor este căldură?

Adrian Sămărescu: „Caloriferele nu sunt fierbinți permanent. Se dă drumul la căldură, din câte știu, de la 07.00 la 10.00 dimineața în corpul de învățământ din Aleea Școlii Normale.

Eu vă pot confirma că joia, de când merg eu la ore, de la 08.00 la 16.00, este căldură în săli.

În corpul central, dat fiind că nu avem o centrală proprie, suntem branșați la sistemul de încălzire al orașului, suntem cumva la capăt de linie. Clădirea, despre care știți destul de bine, este cea mai mare clădire de utilitate publică din Argeș. Orice am face noi, o temperatură decentă, așa, nu știu dacă vom atinge prin mijloacele acestea de încălzire. Și acum, caloriferele sunt calde.”

ePitești.ro: Ce înseamnă decentă?

Adrian Sămărescu: „Măcar 19 grade.”

ePitești.ro: Aveți idee câte grade sunt aproximativ acolo?

Adrian Sămărescu: „Nu știu să vă spun acum, dar copiii nu stau cu geci pe ei. Până acum două săptămâni, într-adevăr, au fost probleme pentru că nu plecase încălzirea în corpul central din rațiuni tehnice, erau niște vane de schimbat. Cel mai simplu este să vedeți la fața locului despre ce este vorba.”

Sursă foto: Facebook

555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3