- Publicat de: Madalina Iordachita
- 17-05-2023, ora 15:30
- Știri
Argeș: Evaziune fiscală de peste 1 milion de lei cu mașini second hand și transporturi auto
Administratorul unei firme din Argeș este suspectat de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape un milion şi jumătate de lei.
Citiți și: Contabilă MAE, acuzată de transferuri masive către iubitul din Argeș și fiul acestuia, angajați în armatăAcesta ar fi omis să treacă în contabilitatea firmei zeci de tranzacţii cu maşini second hand, dar şi operaţiuni de transport rutier de marfă.
Polițiștii propun trimiterea sa în judecată.
Citiți și: Chinezi, afaceri ,,murdare” în județ! ,,Băgat la zdup” de polițiștiIPJ Argeș transmite:
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada 01 martie 2019 – 10 iulie 2020, un bărbat de 35 de ani, din Topoloveni, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale, ar fi omis să înregistreze în contabilitatea societății operațiunile comerciale derulate cu parteneri de pe teritoriul național, constând în 37 de livrări de autoturisme second hand. De asemenea, cel în cauză ar fi omis să înregistreze și operațiunile comerciale de prestări servicii transport rutier de mărfuri derulate cu două societăți comerciale în cursul anului 2019
Prejudiciul cauzat ca urmare a neînregistrării în evidența contabilă a operațiunilor comerciale și a nedeclarării, având consecința sustragerii de la plata obligațiilor fiscale aferente către bugetul de stat, a fost stabilit la suma totală de 1.474.767 de lei, din care 1.273.663,64 de lei reprezentând taxă pe valoare adăugată, iar 201.104,16 lei reprezentând impozit pe venit.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.”
Foto principal: descriptiv